Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că bugetarii vor avea zile libere şi pe 24 şi 31 decembrie, ceea ce înseamnă câte o minivacanţă de 5 zile pentru Crăciun şi Revelion.
”Am o veste bună pentru angajaţii din sistemul bugetar. Se vor bucura de încă două zile libere, în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, respectiv 24 şi 31 decembrie. Sper ca tot mai mulţi români să aibă linişte și tihnă de aceste sărbători împreună cu familiile„, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
În acest fel, bugetarii pot face punte cu zilele libere din weekend și vor beneficia de două minivacanțe: între 22 și 26 decembrie și, respectiv, 29 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019.
În ceea ce privește zile libere din anul 2019, calendarul sărbătorilor legale arată astfel:
1 ianuarie (marţi) – Anul Nou;
2 ianuarie (miercuri);
24 ianuarie (joi) – Ziua Unirii Principatelor României sau Mică Unire;
26 aprilie (vineri) -Vinerea Mare;
28 aprilie (duminică) – Paştele;
29 aprilie (luni) – A două zi de Paşte;
1 mai (miercuri) – Ziua Muncii;
1 iunie (sâmbătă) – Ziua Copilului;
16 iunie (duminică) – Rusalii;
17 iunie (luni) – A două zi de Rusalii;
15 august (joi) – Adormirea Maicii Domnului;
30 noiembrie (sâmbătă) – Sfântul Andrei;
1 decembrie (duminică) – Marea Unire;
25 decembrie (miercuri) – Crăciun;
26 decembrie (joi) – Crăciun.