Încă un fost punct termic din municipiul Bistrița a fost demolat pentru a face loc unei parcări, a anunțat primarul Ioan Turc.
Potrivit acestuia, a fost demolat punctul termic de pe strada Petru Maior.
Edilul Bistriței precizează că, în scurt timp, urmează să fie pus la pământ și cel de pe Aleea Spătarului.
Reamintim că, la finele săptămânii trecute, un alt punct termic din Bistrița a fost demolat – cel de pe strada Rodnei.
În total, Primăria Bistrița intenționează ca în locul a nouă astfel de puncte termice să amenajeze parcări.
”Am clarificat situația juridică a multor puncte termice. Pe locul a nouă puncte termice vom avea parcări. Trei sunt în procedură de demolare, pentru alte șase se finalizează studiile de coexistență, pentru că acolo sunt și posturi trafo. Vestea bună, partea plină a paharului, este că aceste posturi trafo vor fi încorporate în noile parcări și vor furniza infrastructura pentru stații de încărcare pentru mașinile electrice”, a declarat edilul Bistriței într-o conferință de presă.