Și în acest an, Primăria municipiului Bistrița prin Direcția de Servicii Sociale va distribui pachete alimentare către bistrițenii care nu au venituri sau au venituri foarte mici.
Circa 1.800 de astfel de pachete vor ajunge, în perioada următoare, la pensionarii cu venituri de până la 800 lei/lună, persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, respectiv persoanele cu handicap accentuat care beneficiază numai de ajutorul special lunar.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, ”fiecare pachet are o valoare de 34,81 de lei și conține doi litri de ulei, un kg de făină albă, un kg de făină de mălai, două kg de orez, două kg de zahăr și trei conserve de pește”.
Acest tip de ajutor se acordă în baza unei cereri prealabile, înaintată Direcţiei Municipale de Servicii Sociale şi valabilă, după aprobare, pe parcursul întregului an.
Pachetele cu alimente se pot ridica începând cu data de 10 decembrie, de la Cantina Socială de pe Bulevardul Independenţei, nr. 24 – 26.
Astfel de pachete cu alimente de bază se acordă de mai multe ori pe an, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului – 15 august, Ziua Mondială a Alimentaţiei – 16 octombrie şi de Crăciun – 25 decembrie.
FOTO: arhivă