Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că, începând de luni, elevii vor intra în vacanţă pentru o perioadă de două săptămâni.
”Este evident că școlile sunt puternic afectate și prin elevii care sunt infectați, dar și prin personal – profesorii, învățătorii care se îmbolnăvesc. În mod normal, începând de luni, deci de săptămâna viitoare, de luni, ar fi vacanță pentru cei mici. S-a decis azi ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu pentru două săptămâni. Deci începând de luni este vacanță școlară”, a declarat Iohannis.
Șeful statului a anunțat această măsură după o şedinţă de lucru cu responsabilii guvernamentali privind gestionarea pandemiei de COVID-19, ședință în cadrul căreia au fost luate și noi măsuri restrictive pentru a opri pandemia de COVID-19.