Primăria municipiului Bistrița informează că din 17 iunie va începe distribuirea cardurilor sociale acordate în cadrul Programului ”Alimente și Medicamente”.
Potrivit municipalității, vor fi distribuite un număr de 1.587 carduri sociale, beneficiarii acestora fiind:
- Persoanele încadrate în grad de handicap accentuat neinstituționalizate ale căror venituri nete lunare sunt până la 1600 lei;
- Pensionari (pensionari de drept, beneficiarii de pensii de invaliditate sau urmaș) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt până la 1600 lei;
- Persoanele cu vârsta peste 65 ani, fără venituri;
Persoanele care au depus cereri pentru acordarea cardurilor sociale se vor putea prezenta, începând cu data de 17 iunie, între orele 09.00 – 16.00, la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, situat în municipiul Bistrița str. Octavian Goga nr. 2A, în vederea ridicării cardurilor.