Societatea Ornitologică Română anunță că se reia numărătoarea berzelor albe. Recensământul berzelor va fi realizat cu ajutorul aplicaţiei Uite, barza!, în perioada 10 iunie – 5 iulie 2020.
Ediţia din 2020 a proiectului Uite, barza! debutează mai devreme decât cele din anii precedenţi. Astfel, din 10 iunie, cu ajutorul aplicaţiei, utilizatorii de smartphone-uri pot participa la numărarea berzelor albe. Proiectul este implementat de Societatea Ornitologică Română (SOR), cu sprijinul companiilor Enel din România.
„Anul acesta am decis să schimbăm puţin perioada în care numărăm berzele albe cu ajutorul aplicaţiei Uite, barza! şi să dăm startul mai repede. Astfel, recensământul berzelor va avea loc în perioada 10 iunie – 5 iulie 2020. Schimbarea datei a fost determinată de faptul că berzele se întorc mai repede la cuib şi se modifică puţin şi perioada de cuibărire. Până acum, cu ajutorul aplicaţiei şi a voluntarilor care au folosit-o, am reuşit să facem inventarul cuiburilor de berze şi să creştem gradul de protecţie a acestei specii„, a declarat coordonatorul proiectului derulat de SOR, Valentin Marin.
Cum funcționează aplicaţia?
Oricine are un smartphone poate descărca aplicaţia Uite, barza!, disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru IOS. Când utilizatorul se află în imediata apropiere a cuibul de barză, trebuie să pornească aplicaţia şi GPS-ul telefonului. Apoi, este necesară completarea câtorva informaţii: număr de păsări prezente, pe ce fel de construcţie se află cuibul şi dacă acesta este sau nu în pericol.
Aplicaţia solicită şi efectuarea unei fotografii a cuibului. Precizia localizării este foarte importantă. Astfel, poziţia cuibului trebuie marcată prin intermediul GPS-ului cât mai aproape de stâlp sau de suportul pe care se află cuibul. Datele salvate în aplicaţie pot fi trimise şi ulterior dacă nu există conexiune la internet. De asemenea, berzele albe şi puii trebuie număraţi numai la cuib.
Diferenţa dintre păsările adulte şi pui este simplă: adulţii au ciocul roşu, iar puii au ciocul negru.
Specialiştii biologi vor verifica şi confirma apoi datele încărcate în aplicaţie. Pe baza informaţiilor obţinute, la finalul campaniei de monitorizare, companiile Enel din România urmează să amplaseze noi suporturi pentru cuiburile de barză, pe baza unui plan realizat împreună cu specialiştii SOR, în zonele unde companiile sale de distribuţie de energie electrică activează (Muntenia Sud, Dobrogea şi Banat).
De asemenea, şi în acest an, datele colectate prin aplicaţia Uite,barza! vor ajunge şi la ceilalţi distribuitori de energie electrică din România. Societatea Ornitologică din România îşi exprimă speranţa ca şi aceştia să se implice în protejarea berzelor albe.
În afara numărării berzelor şi a cuiburilor, utilizatorii aplicaţiei pot semnala şi incidente în care sunt implicate berzele albe, cum sunt, spre exemplu, electrocutările sau coliziunile. Aplicaţia permite preluarea datelor GPS şi realizarea unei fotografii cu incidentul.
Informaţiile colectate vor fi introduse în baza de date a SOR, urmând apoi să se realizeze o hartă de senzitivitate. Pe baza acesteia, distribuitorii de energie electrică pot afla cu precizie care sunt liniile unde este nevoie de teci izolatoare sau de semnalizatoare, pentru a se evita în viitor coliziunile şi electrocutarea păsărilor.
4 ani de Uite, barza!
În 2020, proiectul Uite, barza! intră în cel de-al patrulea an în care implică voluntari din toată ţara în protejarea berzelor albe.
Datorită volumului semnificativ de informaţii înregistrate de către utilizatori începând cu anul 2017, aplicaţia reprezintă un instrument important pentru ornitologi şi efortul lor de protejare a berzelor albe.
Din 2017 și până în prezent, aplicaţia Uite, barza! a avut peste 9.000 de utilizatori, iar în iulie 2019 a fost pe primul loc în categoria „Călătorii şi aplicaţii locale” din Google Play.
Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizaţie independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice şi habitatele lor în România de 30 de ani.