Joi, 13 noiembrie, de la ora 18:00, Casa cu Lei din Bistrița găzduiește vernisajul expoziției ”Inflorescențe”, semnată de artista Ștefania Borodi.
Evenimentul, organizat de Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc”, este curatoriat de Vasile Duda, iar Gavril Țărmure va fi amfitrionul serii.
”Expoziţia ‘Inflorescențe’ organizată la Casa cu Lei aduce în fața publicului o serie de interpretări plastice pe marginea tematicii de inspirație vegetală. Inflorescența mediului floral a devenit pretextul și postextul de pe marginea unei concept plastic în care se valorizează pensulația fragmentată și amestecul optic. Sesizăm un freamăt, un vibrato al plajei plastice, dar ritmicitatea respectivă se dimensionează din căutările în pastă și din tehnica frotiurilor, nu din scrutarea naturalului. Artista deschide mai degramă spațiul unui vis, al unei fabuloase închipuri ideatice, iar refugiul în decorația împăstărilor se dovedește suficient în această etapă a aprofundării”, precizează reprezentanții Centrului Municipal de Cultură ”George Coșbuc”.
Ștefania Borodi este absolventă a Liceului de Arte ”Corneliu Baba” din Bistrița și a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Cluj-Bistrița, artista îmbină activitatea didactică de profesor de Educație vizuală la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” cu pasiunea pentru creație, demonstrând că inspirația nu are granițe între școală și atelier.