Intervenție a salvatorilor la Milaș; un bărbat a fost găsit inconștient pe un teren situat într-o zonă greu accesibilă

O amplă operațiune de salvare este în desfășurare joi dimineața, în comuna Milaș, în zona cunoscută sub denumirea de Dealul Milașului, unde un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost găsit în stare de inconștiență, în aer liber, pe un teren greu accesibil.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, victima este cunoscută cu afecțiuni medicale și s-ar fi aflat în zonă încă din cursul zilei de ieri, fiind expusă condițiilor meteo nefavorabile.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție: un echipaj de prim ajutor SMURD Lechința, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, o șenilată, membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Salvamont, precum și reprezentanți ai autorităților locale.

Bărbatul prezintă semne evidente de hipotermie severă și este evacuat cu ajutorul unei tărgi lopată către ambulanță. Din cauza reliefului accidentat și a condițiilor meteo nefavorabile, nu s-a putut interveni cu elicopterul SMURD.

Misiunea este în plină desfășurare, iar echipele de salvare depun eforturi susținute pentru stabilizarea și transportul rapid al pacientului către o unitate medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!