Pe Ovidiu Frenț l-a prins Revoluția într-un cămin studențesc din Timișoara! În 17-19 decembrie a participat la mișcările de stradă de-acolo  iar în 20 decembrie 1989 a ajuns la Bistrița!

În 22 Decembrie s-a băgat în coloana de manifestanți veniți din Zona Industrială și a manifestat pe străzile din Bistrița, împreună cu 10.000 de oameni.

 

Ovidiu Frenț a strigat Jos Ceaușescu… iar după 26 de ani de la Revoluție… avea să admire Piațeta de la Balconul Dictatorului, de data asta în calitate de prefect! Despre amintiri și regrete, Ovidiu Frenț ne vorbește într-un interviu:

Ajuns prefect în democrație, Ovidiu Frenț apreciază drepturile și libertățile dobândite în urma Revoluției… și de multe ori a coborât din birou în calitate de reprezentant al Guvernului să afle doleanțele celor care protestau în fața Instituției.

„De multe ori îi înțeleg pe cei care protestează, însă trebuie să acționez ca reprezentant al Guvernului în teritoriu și nu doar privesc Piațeta de la BALCON… Respect valorile democrației și drepturile fundamentale pe care românii le-au obținut în urma Revoluției din 1989!” – a completat Ovidiu Frenț.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reporter:  – Cum ați  participat la Revoluția din decembrie 1989, știu că erați student la Timișoara…

Ovidiu Frenț:  – Da, așa eram student la Hidrotehnică la Timișoara, care era în cadrul Facultății de Construcții, care după aceea s- a separat…  eram în anul II.

Reporter:  – Când a început Revoluția?

Ovidiu Frenț:  – Am auzit de evacuarea forțată a pastorului Tokes înainte să se producă pentru că el anunțase că în 15 decembrie va fi evacuat… enoriașii s-au adunat în fața casei parohiale cu lumânări în mână. Casa Parohială era în Piața Maria, unde erau multe stații de tramvai…  lumea s-a adunat să vadă despre ce e vorba… și imediat forțele de Securitate au intervenit și a avut loc aprinderea scânteiii. După care,  pe fondul de nemulțumire masivă deja din 16 decembrie s-au format grupe mari de oameni care au început să circule prin oraș!

Eu am auzit din data de 15 dar deja era târziu și acel prim grup a fost împrăștiat. Și-atunci m-am alăturat unui alt grup. Nu erau doar colegi ci tineri care au avut curajul să iasă. S-au format spontan acele grupuri în data de 16 și am stat în Timișoara până în 20!

 

 

Reporter:  Ce ați făcut în acele zile?

Ovidiu Frenț:  – Am protestat în 16 dimineața,  după-amiaza și seara, pe principalele artere împreună cu alți tineri. Au fost operate primele arestări și eu am reușit să scap. În 17 și mai mulți timișoreni au ieșit pe străzi scandând împotriva regimului Ceaușescu!

 

 

 

Reporter:   – Când s-a tras în apropierea d-voastră?

Ovidiu Frenț:  – Primele focuri au avut loc în Piața Libertății în jur de ora 4 după -masa în data de 17 . A fost incendiată o mașină… înainte de asta știu că pe noi ne-a împrăștiat cu bastoane și cu tunuri cu apă… eram în fața Județenei de Partid. NU s-a tras decât după ora 17.. era întuneric. Din păcate lucrurile au evoluat rapid și s-a deschis foc din mai multe puncte ale orașului.

Reporter:  – Se putea să fiți nimerit de gloanțe?

Ovidiu Frenț:  – Evident că da… au căzut oameni în apropierea mea, pe Podul de lângă Catedrală în seara de 17. Când am văzut oameni căzând am realizat că regimul era hotărât să termine în sânge manifestările de protest!

Reporter:  – În data de 18 ce s-a întâmplat?

Ovidiu Frenț:  – A doua zi era liniște… dimineața, cei de la salubritate au spălat străzile de sânge… erau geamuri sparte, mașini răsturnate…

Reporter:  – Dar știați ce se întâmplă…

Ovidiu Frenț:  – Știam , ne întâlneam cu ceilalți studenți și eram îngroziți!

Reporter:  – A fost rănit vreun coleg de-al d-voastră?

Ovidiu Frenț:  – În 17 seara a fost împușcat Marius Mihalca… un bistrițean coleg de-al meu… era student la Electrotehnică a fost împușcat la Revoluție! El  și-a pierdut un antebraț… avea o proteză. Din păcate a decedat acum 2 zile în urma unui infarct… Pot să spun că și eu puteam s-o pățesc… la Revoluție. Spun că am avut noroc!

Reporter:  – S-a tras asupra mulțimii, deci practic ați avut noroc..

Ovidiu Frenț: – Au fost victime asupra cărora s-a tras țintit Am descoperit că la Căianu Mic este un erou al revoluției… Maftei Silaș, care se afla la Timișoara și care a fost împușcat în cap. Se pare că a fost împușcat ziua și mi-e greu să cred că a fost la întâmplare!

 

Reporter:   – După aceea?

Ovidiu Frenț:  – În 20 decembrie, Timișoara a devenit oraș liber, în momentul în care Armata a fraternizat cu manifestanții… pe fondul ieșirii masive a muncitorilor și am decis să vin acasă pentru că NU puteam lua legătura cu familia și erau foarte îngrijorați! Părnții credeau că am pățit ceva…

Reporter:   – Ce s-a întâmplat în momentul în care ați ajuns la Bistrița, după 20 decembrie?

Ovidiu Frenț: – Am fost surprins să văd că în Bistrița era liniște și deși lumea vorbea despre ce s-a întâmplat la Timișoara, nimeni nu părea decis să-și asume o ieșire în stradă!

Reporter:   – V-ați anunțat prietenii?

Ovidiu Frenț:  – Da.. deja erau veniți prieteni de-ai mei în vacanță. După cum știți,, studenții au fost lăsați acasă, ca să NU se creeze panică și mulți bistrițeni știau de la Europa Liberă sau de la posturile din străinătate au preluat evenimentele de la Timișoara și erau mulți oameni informați… Am stat în 20 și 21 la prieteni pentru a NU fi arestat pentru că se știa  și am evitat să fiu anchetat…

În 22 decembrie s-a pornit din Zona Industrială…  și de la Poșta Veche m-am alăturat manifestanților… Au venit pe Sugălete, pe Pietonal – Grigore Bălan – Spital.. unde a fost un moment delicat: fiind Unitatea Militară, câțiva manifestanți au încercat să se apropie de ziduri și putea să fie declanșat foc, pentru că evident, militarii aveau ordin să execute foc dacă  cineva se-apropie de Unitate.

Forțele erau înarmate până-n dinți dar comandanții au reușit să facă în așa fel încât să NU se declanșeze violențe. Eu consider că e un merit și al manifestanților și a celor care comandau forțele armate, care au avut înțelepciunea de a NU declanșa foc! Pentru că urma un măcel și aici la Bistrița. După acele manifestări, lumea s-a oprit în fața Județenei de Partid, unde au intrat primii revoluționari și s-a citit acea proclamație, primele revendicări.

Reporter:   – Cine a scris prima proclamație?

Ovidiu Frenț: – O fată.. nu știu dacă a scris-o Carmen Moldovan sau o altă fată.. erau primele revendicări anti-comuniste, dorințele tuturor!

Reporter:   – Există acea proclamație undeva?

Ovidiu Frenț – Cred că există, la Arhivele Naționale. Revenind, puțin în 22 decembrie, în jurul orelor 12, la prânz, Ceaușescu fugise și imediat  și s-a preluat controlul de către domnul Ghircoiaș, care era Comandatul Brigăzii. Și a unui Comitet Revoluționar, care s-a constituit!

Reporter:   –  D-voastră ați fost în Timișoara, oraș unde s-a tras… cu toate astea am înțeles că d-voastră ați luat decizia ca să beneficiați doar de acele titluri, dar ați refuzat orice foloase materiale. De ce?

Ovidiu Frenț: – NU beneficiez de niciun drept, deși am toate actele doveditoare ale calității de revoluționar. Am ieșit pentru drepturi fundamentale de libertate și democrație. Ăsta a fost sentimentul tuturor celor care am ieșit atunci și trebuie să recunosc și faptul că sunt într- o situație materială bună și NU am nevoie de avantaje conferite prin aceste documente.

Reporter:   – Ce veți face în viitor pentru Organizațiile Revoluționare… se vor mai face comemorări, monumente?

 

 

 

Ovidiu Frenț:  – L-am rugat pe domnul primar să se gândească… iar aici în Piață să amplaseze un monument omagial! Pentru că toți care eu ieșit în piață, mai ales înainte de fuga lui Ceaușescu ar trebui omagiați pentru curaj!

 

Reporter:  – A fost o reușită Revoluția din 1989?

Ovidiu Frenț: – În societatea românească de astăzi există situația de nemulțumiri, voci care contestă realitatea de  astăzi… eu pot să spun că avem mult mai mult decât atunci! Avem mult mai mult decât visam atunci. Pe lângă drepturile fundamentale de libertate și democrație și situația noastră e mai bună. România este unde trebuie, în acest grup select al Uniunii Europene și în NATO. Eu spun că a fost o reușită. Singurul meu regret e că s-a derulat încet.. nu pot să nu contest că s-au făcut progrese remarcabile. Cred că greșelile care s-au făcut derivă și din această vârstă tânără a democrației românești. Eu cred că România este pe cursul bun!

Emil Iustian Alexandru