În fiecare an, Primăria Bistrița vine în sprijinul bistrițenilor care nu au venituri sau au venituri foarte mici, oferindu-le pachete cu alimente de bază.
Astfel, pensionarii cu venituri de până la 800 lei/lună, persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, respectiv persoanele cu handicap accentuat care beneficiază numai de ajutorul special lunar pot depune o cerere la Direcţia Municipală de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Bistrița prin care solicită acordarea acestui ajutor.
Dacă cererile sunt aprobate, persoanele primesc pachete cu alimente de bază de mai multe ori pe an, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului – 15 august, Ziua Mondială a Alimentaţiei – 16 octombrie şi de Crăciun – 25 decembrie.
Încă de ieri, de când a fost deschisă perioada de depunere a cererilor, la sediul Direcției Municipale de Servicii Sociale de pe strada Dornei, numărul 12, oamenii s-au înghesuit. Numai ieri, spre exemplu, 800 de cereri pentru acordarea ajutoarelor alimentare au fost depuse.
Cererile pentru acordarea ajutoarelor alimentare se pot depune zilnic, la sediul instituției în intervalul orar 8:00 – 14:00, însoţite de actele doveditoare, respectiv copie după actul de identitate, cuponul de pensie, cuponul cu ajutorul special lunar, copie după certificatul de încadrare în grad de handicap (după caz).
Cererile depuse și aprobate sunt valabile pe parcursul întregului an.
De acest tip de ajutor au beneficiat, anul trecut, 1.800 de persoane care au primit pachete cu alimente. Acestea conțineau un kilogram de carne de vită la conservă, doi litri de ulei, un kilogram de faină de grâu, două kilograme de zahăr, două kilograme de orez şi reprezintă un ajutor binevenit pentru persoanele fără venituri sau cu venituri foarte mici.
Sursa foto: www.monitorulcj.ro