Vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean, spune că a fost extrem de criticat în ultima perioadă față de decizia pe care a luat-o în ceea ce privește amenajarea celulei doi a depozitului de la Tărpiu.
La rândul său, într-o emisiune a postului local de televiziune AS-TV, Ioan Țintean a răspuns: ”de aproximativ un an și jumătate mi-am asumat un risc extrem de mare. În 2016, când am început eu să mă familiarizez cu chestiunile legate de deșeuri, la centrul de la Tărpiu erau multe probleme, și de investiții, dar și de situația juridică a terenului. Eu am fost criticat de toată lumea, inclusiv, indirect, s-au transmis niște săgeți și de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Noi la un moment dat am fi vrut să facem un schimb de teren cu comuna Dumitra pentru a face celula 2 undeva mai sus, în pădure. Oamenii s-au opus și dacă voința oamenilor nu există, pentru că la urma urmei ei sunt proprietari de pădure, nu se poate trece peste acest lucru. E adevărat, am mai spus-o și îmi asum, ei au fost influențați de niște ONG-uri, de niște oameni din opoziție, mai bine să nu facem nimic și după noi, potopul. Și atunci am spus că din punctul meu de vedere închei, eu nu mă duc cu acest proiect mai departe. Noi nu am vrut să le luăm pădurea, intenționam să facem un schimb de teren. Ei să ne pună la dispoziție, în liziera pădurii, circa 6 hectare, iar noi să le punem lor la dispoziție 12 hectare. Dar au zis că nu vor, deși pădurea aia, vă spun eu, într-un an sau doi va fi tăiată pentru că este la maturitate”.
În aceste condiții, pentru amenajarea unei noi celule pentru depozitarea gunoiului, autoritățile au fost nevoite să solicite un aviz din partea Ministerului Agriculturii, pe care, în cele din urmă l-au obținut.
”Acum noi trebuie să facem celula a doua pe proiectul B, acolo unde situația juridică, am găsit-o eu, Ioan Țintean, neclară și nu putem face un pas în față până nu rezolvăm acest aspect. Acolo, pe terenul aflat încă la Ministerul Agriculturii, era prevăzută o pășune. Ori eu nu pot să coordonez asemenea lucrare, dacă din punctul meu de vedere toate lucrurile nu sunt legale. Acum am reușit să depășim acest moment, am obținut avizul Ministerului Agriculturii să scoatem din circuitul agricol terenul care este fâneață și o să fie investiție (…) În continuare, invităm pe domnii de la Vitalia să vină să le predăm locul unde să construiască celula 2” a mai adăugat Țintean.
Astfel, celula doi se va construi deasupra primei celule, iar în ceea ce privește celula 1, aceasta este plină în proporţie de 80 la sută. Autoritățile județene estimează că până la finele anului viitor aceasta va fi plină de tot, iar celula a doua va trebui să fie executată până atunci.