Primarul Ioan Turc: „Anul viitor va fi anul construirii de parcări în Bistrița!”

Anul 2024 va fi anul construirii de parcări în municipiul Bistrița, spune primarul Ioan Turc.

Anul viitor va fi anul construirii de parcări! Suntem în procedură avansată cu trei parcări. Am semnat deja contractul de proiectare și execuție pentru acestea. Vom face exact același lucru pentru alte patru parcări. Vom deschide cu caracter provizoriu, după sărbători, parcarea de pe strada Lupeni, adică viitoarea parcare de pe strada Lupeni. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu preotul paroh al Bisericii Romano-Catolice, am obținut acordul în acest sens. (…) Vom compensa de o manieră îndestulătoare locurile de parcare care se pierd pe Gheorghe Șincai și în Piața Centrală. Până una-alta, vom pune un blocaj de piatră și vom deschide perimetrul respectiv pentru ca oamenii să poată parca. Același lucru îl vom face și pe strada Bistricioarei, în zona unde ne-am propus să construim o parcare. Deja am făcut documentația pentru demolarea parțială a punctului termic de pe Bistricioarei. Spun parțială pentru că acolo avem și un post trafo. Până una-alta, oamenii vor putea parca în cele două zone – Lupeni și Bistricioarei. Vor putea parca și pe strada Năsăudului, unde facem o parcare cu aproape 200 de locuri. Mai facem o parcare generoasă pe Pandurilor. Pregătim două parcări în zona Minulescu, o parcare în Independenței Nord, parcare pe strada Crinilor, o parcare mare, care ține cont de situația creată în urma proiectelor de mobilitate. Vom amenaja o parcare generoasă și pe strada Carpați. De asemenea, vom amenaja o parcare generoasă la intrarea în oraș, pe amplasamentul actualei piețe a rușilor. După ce vom construi noua piață și îi vom reloca pe comercianții de pe Calea Moldovei în noua piață, vom avea acolo o parcare de tip park and ride. Acea parcare va ajuta mult și Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Și parcarea de pe Năsăudului va ajuta mult spitalul. Totodată, noi, Primăria Bistrița, am amenajat o parcare generoasă în curtea spitalului, cu intrare din strada 1 Decembrie. Acum sunt lucrări acolo și nu folosește, dar acea parcare va putea fi utilizată de cei care merg să își viziteze bolnavii”, a explicat primarul Ioan Turc într-o emisiune la AS-TV.

Potrivit primarului Ioan Turc, municipalitatea a amenajat în ultimii trei ani peste 800 de noi locuri de parcare.

One comment

  1. Balan Marius -Horea

    Cu multumiri multe domnule Primar !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *