Primarul Bistriței, Ioan Turc, a făcut apel la proprietarii de drumuri private din municipiu să își cedeze cotele către Primărie, în așa fel încât municipalitatea să poată gândi proiecte de investiții pentru a le moderniza.
“Revin cu un apel către proprietarii de drumuri private: să își cedeze cotele către Primărie, pentru schimbarea regimului juridic al drumurilor. Nu putem gândi proiecte de investiții (utilități, apă, iluminat public, realizarea unui carosabil corespunzător), atâta timp cât drumurile sunt în proprietate privată. Este imposibil din punct de vedere juridic. Primesc telefoane de la oameni care solicită piatră pe aceste drumuri. Nici măcar această piatră nu putem conform legii să o punem pe drumuri cu proprietate privată, e ca și cum aș duce piatra la mine în curte. Deci trebuie să se gândească bine ce doresc: o cotă dintr-un drum sau un drum amenajat cu trotuare și cu toate utilitățile aferente”, a spus Ioan Turc într-o conferință de presă.
În anul 2019, vechea administrație din Primăria Bistrița a derulat o campanie de informare a cetățenilor care locuiesc pe străzi private, de pământ, asupra faptului că administrația locală nu poate desfășura lucrări de investiții din bani publici. În acest sens, pe străzile private din Bistrița au fost amplasate panouri informative.
Se amplasează panouri informative pe străzile private din Bistrița