Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, continuă să îl susțină pe Ludovic Orban la conducerea Partidului Național Liberal.
Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Ioan Turc și-a arătat în mod public susținerea față de Ludovic Orban.
”Acum 4 ani, în cadrul congresului din 17 iunie, PNL își alegea liderul, Ludovic Orban, cu o majoritate covârșitoare: peste 3500 de voturi pentru. A urmat o perioadă cu rezultate foarte bune pentru partid: alegeri europarlamentare și prezidențiale câștigate, scoruri excelente la alegerile locale, iar, în urma alegerilor parlamentare, PNL este principala formațiune politică aflată la guvernare. Ludovic Orban a fost premierul care a deschis o perspectivă modernă pentru liberalismul din România, în pofida tuturor dificultăților unui an pandemic. Ne-am recâștigat respectul în cadrul instituțiilor euroatlantice, știrbit prin atătea încercări ale stângii de a deturna parcursul democratic al țării”, a precizat Ioan Turc.
În opinia liderului liberalilor din Bistrița-Năsăud, dacă Ludovic Orban va obține un nou mandat de președinte, Partidul Național Liberal va avea ocazia să continue ”un traseu politic de succes și să reconfirme în fața electoratului”.
S-o crezi tu!!!