Primăria Bistrița a extins linia de transport în comun pe strada Tărpiului, după o serie de solicitări din partea locuitorilor. Ioan Turc e candidatul de PRIMAR din partea Alianței PNL-USR-PLUS și consideră că manevra este una pur electorală.
Primăria Bistrița s-a trezit subit din somnul administrativ și, după ce i-am solicitat imperativ zilele trecute, a binevoit să introducă o linie de transport public înspre strada Tărpiului, asta deși a ignorat ani de zile cererile repetate ale riveranilor.
Chiar dacă nu e microbuz școlar, pentru oamenii din zonă tot e o mică mare victorie, mai ales că guvernul liberal le-a oferit gratuitate elevilor pe mijloacele de transport în comun. – a postat Ioan Turc.