Problema privind locurile de parcare care dispar ca urmare a implementării unor proiecte finanțate din fonduri europene a fost un subiect intens dezbătut în ședința Consiliului Local Bistrița din data de 24 iunie. Consilierii locali i-au cerut primarului Ioan Turc să precizeze care sunt măsurile pe care administrația locală le va lua în regim de urgență pentru a le asigura bistrițenilor locuri unde să își parcheze mașinile, iar edilul i-a asigurat pe aceștia că municipalitatea pregătește un proiect în acest sens, care va fi supus dezbaterii într-o viitoare ședință a Consiliului Local Bistrița.
”Legat de faptul că numărul locurilor de parcare va scădea drastic, am discutat cu mai mulți cetățeni care mi-au spus că sunt îngroziți pentru că nu știu unde își vor parca mașinile. Vă întreb care sunt măsurile de urgență pe care le veți lua până când vor fi construite acele parcări despre care ați mai discutat? Care sunt măsurile pe care le veți lua acum?”, a întrebat consilierul PMP Ștefania Stere.
Primarul Ioan Turc a răspuns și a precizat că municipalitatea a identificat deja câteva locuri în oraș unde pot fi amenajate parcări.
”Am identificat câteva locuri în oraș pentru ca funcțiunea să devină de parcare – Independenței Nord, Trandafirilor și altele. Continuăm să facem acest lucru. Există un inventar pe care putem să vi-l punem la dispoziție (…) O serie de puncte termice vor fi demolate, vor fi dezafectate, dar nu toate. În primul rând, din cauza faptului că terenul de sub ele este revendicat la Legea 10 și, în momentul în care dispare construcția, automat terenul devine retrocedabil imediat. Pentru situațiile respective gândim alte soluții, adică să folosim structura actuală a punctelor termice coroborat cu echiparea acestora cu echipamente hidraulice, cu lifturi. Am avut o asemenea discuție, recent, cu cel mai important producător de astfel de echipamente din țară. Nu sunt ieftine aceste soluții, dar nici nu avem la îndemână foarte multe variante. Ne izbim de o problemă uriașă – lipsa terenurilor proprietate a municipalității. Realitatea este că nu sunt foarte multe terenuri nici proprietate privată. Dacă ar exista, constrânși de situație, noi am putea cumpăra. De aceea, un important număr de locuri de parcare vor fi realizate pe formula parcărilor inteligente care ocupă loc puțin pentru că nu presupun rampe de acces. Spre exemplu, pentru 25 de locuri de parcare ar fi nevoie de cam 60 de metri pătrați. E o soluție, bineînțeles că o aprofundăm. Vom realiza și parcări îngropate acolo unde se pot realiza astfel de locuri de parcare. Pentru parcările rezidențiale nu putem gândi prețuri comerciale. Peste tot în România, prețul parcărilor rezidențiale este unul scăzut în raport cu parcările nerezidențiale. Deci pentru municipalitate va fi un efort mare și amortizabil într-o perioadă lungă de timp, dar nu avem foarte multe variante. Putem să vă punem la dispoziție toate terenurile pe care le-am inventariat și pe care urmează fie să construim parcări, fie să hașurăm, să delimităm zonele de parcare și să organizăm licitații pentru închirierea acestora”, a precizat primarul Ioan Turc.
Consilierul PMP s-a arătat nemulțumit de răspunsul oferit de primar, precizând că acestea sunt soluții pe termen lung, nu în regim de urgență.
”Acele parcări cu lift costă, e nevoie de proiect și ele nu vor rezolva problema acum. Aceste demersuri ar fi trebuit începute exact atunci când ați început mandatul pentru că știați că acest proiect urma să ia din locurile de parcare. Care sunt soluțiile rapide și care este termenul?”, a completat Ștefania Stere.
Din nou, edilul a răspuns: ”Doamnă consilier, uitați, eu vă fac următoarea invitație: dați-mi dumneavoastră soluția și vă garantez că administrația pe care o coordonez o pune în aplicare imediat. Eu discutam despre soluții rapide și v-am dat și exemple – Independenței Nord, Trandafirilor, pe zona C.R.Vivu și multe altele că nu are rost să fac acum un pomelnic. Deci avem soluții rapide, unele dintre ele au fost deja puse în practică, ele se referă la amenajarea de parcări la sol, dar pentru rezolvarea pe fond a problemei e nevoie de investiții. Și am precizat faptul că între blocuri, din cauza constrângerilor legate de teren, nu avem foarte multe variante. Cam singura variantă se referă la amenajarea de parcări inteligente, care costă, dar care presupun suprafețe mici de teren pentru edificare. Pentru nerezidențiale, am solicitat transferul unui teren aflat în proprietatea statului român către municipalitate, situat în spatele Finanțelor Publice. Avem un teren proprietatea municipalității pe Lupeni pe care intenționăm să construim o parcare. Avem în vedere și alte locuri din oraș. Ne gândim inclusiv la achiziția unui teren. Despre toate acestea vom discuta pe măsură ce lucrurile ne preocupă. Să știți că e o temă zilnică. Nu vreau să vă răspund într-o manieră pușată la remarca dumneavoastră cu privire la lipsa noastră de reacție în ceea ce privește parcările. În momentul în care s-au elaborat proiectele de mobilitate, aceste proiecte trebuiau însoțite de proiecte corelative pentru suplimentarea locurilor de parcare”.
Totodată, Ioan Turc a subliniat că administrația locală trebuie să se descurce singură în această privință, deoarece Uniunea Europeană nu asigură finanțare pentru proiecte care vizează amenajarea unor locuri de parcare.
Ulterior, viceprimarul Sorin Hangan a menționat că vechea administrația locală a închis ochii ani la rând și a acceptat ca mașinile să parcheze inclusiv pe benzile de circulație.
”Aveam parcate sute de mașini pe o bandă de circulație. Nu a interzis nici Poliția, administrația nu a văzut, numărul mașinilor s-a înmulțit de la un an la altul și toată lumea a închis ochii. Acum benzile de circulație vor redeveni benzi de circulație (…) Aceste așa zise locuri de parcare dispar, dar ele nu sunt locuri de parcare, doar că s-au închis ochii și cetățenii au fost lăsați să parcheze”, a adăugat Hangan.
La invitația primarului, Ștefania Stere a propus amenajarea unor parcări semi-îngropate în curțile interioare ale blocurilor de locuințe. ”Noi am avut acest proiect în campania electorală. El a fost studiat cu specialiști de către partidul nostru și un plus ar fi că ar crește și spațiile verzi. În ceea ce privește soluțiile care s-au luat în administrația anterioară, cred că și cei de la PNL au fost consilieri locali atunci. Știați despre acel proiect, știați ce va urma și cred că viteza de reacție putea fi una mai bună”, a adăugat Ștefania Stere.
Replica primarului la noua intervenție a consilierului PMP a fost următoarea: ”Doamnă, eu zic că cea mai bună soluție ar fi să facem niște parcări pe Lună, nici nu mai ocupăm Pământul. Le ducem frumos cu rachete, le parcăm, dimineața le aducem înapoi și le folosim. Sigur, toate soluțiile sunt la îndemână. Totul îmi este permis, dar nu totul îmi este folositor”, a adăugat Turc.
În continuare, consilierul PNL Cristian Munthiu a precizat că ”în niciun oraș din lumea asta, parcarea nu e un drept. Administrația nu e obligată să asigure locuri de parcare tuturor mașinilor pe care le au cetățenii” .
În final, primarul Ioan Turc a precizat că administrația locală va prezenta în scurt timp un proiect de hotărâre privind suplimentarea locurilor de parcare în Bistrița.
”Ca să închidem subiectul legat de parcări, vom pune pe masă un proiect legat de suplimentarea locurilor de parcare. Nu ceva dezarticulat, ci un proiect care să țină cont de nevoile pe care le are orașul. Dispar în jur de 3.000 de locuri de parcare. Nu putem să venim cu un proiect care să nu țină cont de numărul foarte mare de locuri de parcare care dispar. De aceea trebuie să identificăm și soluțiile și suntem într-o fază avansată din acest punct de vedere. Trebuie să identificăm locațiile, soluția tehnică și cea financiară. În curând o să aveți acest proiect pe masa dumneavoastră. Ceea ce nu s-a făcut în 12 ani, noi încercăm să facem în câteva luni”, a încheiat primarul Ioan Turc.