După ce mai mulți lideri politici au afirmat în spațiul public că PMP ar fi bătut palma cu PSD la nivel local, președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a venit cu clarificări.
”Am văzut, în ultimele zile, multă ipocrizie și multe minciuni cu privire la formarea de majorități în administrațiile publice de la noi din județ. De aceea, doresc să clarific câteva lucruri:
- PMP are consilieri județeni și consilieri locali pentru că așa au dorit bistrițenii, nu prin bunăvoința PNL sau PSD. Ba chiar aș putea spune că avem aleși locali împotriva voinței partidelor tradiționale, PNL și PSD, care au ținut județul pe loc vreme de 30 de ani. Deci nu avem datorii sau înțelegeri subterane cu niciun partid, avem însă datorii exclusiv față de bistrițenii care ne-au votat.
Iar pentru a îndeplini promisiunile făcute bistrițenilor, este legitim să ne dorim să participăm la majorități în administrațiile publice locale din Bistrița-Năsăud. - Singurul partid cu care am discutat despre formarea de majorități în administrațiile locale este PNL. Noi ne-am ținut de cuvânt, în timp ce ei, din pacate au încălcat toate înțelegerile.
Ne-am înțeles să punem 10 viceprimari împreună, 6 la PNL și 4 la PMP. Astăzi PNL are, cu sprijinul consilierilor PMP, viceprimari la Milaș, Miceștii de Câmpie, Rebra. PMP are ZERO viceprimari cu sprijinul consilierilor PNL! La ședința de alegere a vicepreședinților de Consiliu Județean, consilierii PNL nu au participat. Și acum se plâng că noi nu i-am votat! PNL e victima propriilor decizii strategice greșite și a aroganței liderilor săi, nu e nicidecum victima PMP. - PMP nu are niciun pact cu PSD în Bistrița-Năsăud, iar votul pentru majoritatea din Consiliul Județean este nu este un cec în alb dat social-democraților. Este un vot care ne ajută pe noi, PMP, să punem în practică proiectele de dezvoltare a județului despre care am vorbit în campania electorală, cum ar fi cele de infrastructură, digitalizare, transparentizare”, a precizat Simionca.
Liderul PMP Bistrița-Năsăud a făcut și un apel la politicienii din Bistrița-Năsăud.
”Alegerile s-au încheiat, vom mai avea alegeri doar peste patru ani. Bistrițenii s-au săturat de certuri și de vorbe goale. Lăsați circul ieftin la o parte și treceți la treabă! Lăsați la o parte lupta pentru ciolan și dovediți, prin fapte, că vă pasă de oameni! Încercați și voi, măcar în această perioadă de criză, să puneți Bistrița-Năsăud și pe bistrițeni pe primul loc!”, a încheiat Simionca.
Nu va trebe un Ciobanica ? Il dam gratis sa vina la PMP.