„Îi cer ministrului Agriculturii, Petre Daea, să nu îi încurajeze pe leneşi şi să îi premieze pe salariaţii ministerului care fac performanţă. Astăzi lucrurile stau exact invers: statul îi premiază pe leneşi și își pedepsește angajații performanți. Prin noua lege a salarizării care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018, salariile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) urmează să fie diminuate cu sume cuprinse între 700 şi 1.800 de lei.
Când vorbesc despre performanţa angajaţilor APIA, mă gândesc că agenţia a atras, în utimii zece ani, aproape 20 de miliarde de euro pentru fermierii din România, gradul de absorbţie a fondurilor europene fiind de 98 %.
În ciuda deficiențelor majore existente în construirea sistemului informatic al agenţiei, a legilor şi procedurilor neclare, a bâlbâielilor legislative şi a interpretărilor greşite ale legilor şi ordonanţelor chiar de către conducerea APIA (a se vedea trimiterea acasă a fermierilor cu păşuni şi fără animale în campania 2015 şi rechemarea lor, până în luna iulie, pentru depunerea de cereri), angajaţii APIA au fost alături de fermieri şi au rezolvat problemele împreună cu aceştia.
Faţă de norma europeană, de maxim 250 de dosare/funcţionar public, în România există salariaţi cu peste 1.500 de dosare (vezi centrul local Scorniceşti, judeţul Olt).
De la primirea dosarului de la fermieri, până la controlul administrativ, transpunerea în sistemele informatice a tuturor datelor din cererile unice de plată, elaborarea documentelor procedurale, inclusiv decizia efectivă de plată – toate operaţiunile sunt făcute de către funcţionarii din centrele locale şi județene ale APIA. Pentru toate aceste operaţiuni, răspunderea integrală este a funcţionarilor de la aceste niveluri, motiv pentru care nu înţeleg de ce funcţionarii încadraţi pe aceleaşi funcţii în APIA Bucureşti sunt plătiţi cu aproximativ 40 la sută mai mult decât cei din ţară.
Având în vedere argumentele pe care le-am expus, îmi exprim speranţa că ministrul Daea va face dreptate pentru angajaţii APIA din România şi va găsi o formulă ca salariile acestora să nu scadă de la 1 ianuarie 2018, demonstrând astfel că statul îşi preţuieşte angajaţii buni, serioşi şi performanţi.” , a declarat deputatul PMP Ionuț Simionca.