După eșecul aderării României la Schengen, președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a transmis un mesaj către PNL și PSD.
”Mesaj pentru PSD și PNL: Lăsați ipocrizia la o parte și plătiți pensiile prin băncile românești, nu prin cele austriece! Cu toții suntem mâhniți și dezamăgiți de atitudinea Austriei. Folosind o analogie cu fotbalul, România a jucat deplorabil meciul Schengen și noi am pierdut. Austria ne-a faultat în careu, iar, la loviturile de la 11 metri, ați ratat cu poarta goală. La fel cum în fotbal se schimbă antrenorul și jucătorii dacă echipa nu obține rezultatele așteptate, și în politică cei care eșuează trebuie să plece.
În cazul ratării admiterii țării noastre în Schengen, responsabilitatea este a Președintelui României și a actualilor guvernanți. În loc să își asume responsabilitatea eșecului și să facă o strategie pentru următoarea etapă, liderii politici de la PSD și PNL dau dovadă de maximă ipocrizie și nu fac altceva decât să îi îndemne pe români să boicoteze firmele austriece din țara noastră.
Românii pot folosi boicotul firmelor austriece ca formă personală de protest. Dar statul este cel care are datoria să reacționeze la această situație prin utilizarea instrumentelor pe care le are la dispoziție în relațiile economice cu alte state, inclusiv cu aceste firme, pentru a atinge obiectivele naționale, inclusiv accederea României în Spațiul Schengen.
Așadar, vă cer, stimați politicieni din PSD și PNL, să faceți ceva util. Și puteți să începeți, de exemplu, să plătiți pensiile românilor prin băncile românești, nu prin cele autriece, cum faceți acum. Nu ne spuneți ce avem noi de făcut. Faceți voi ce trebuie pentru că aveți pârghii. Trebuie doar să vreți. Doar dacă ne unim forțele și luptăm pentru drepturile noastre putem învinge!”, a transmis Ionuț Simionca, pe Facebook.
Măi băiete, ești gargaragiu foarte vocal. Nu ruda dumitale (de la PMP) colaborează în Consiliul Județean cu tovarășul Moldovan (PSD)? Și tu te răstești la PSD! Ai tupeu maxim ca orice cocalar sfertodoct. Ce ar fi să ne cam lași și să-ți vezi doar de afaceri!?