Prin modificarea Codului Fiscal, Guvernul a scumpit vacanțele în România, spune secretarul general al PMP și președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.
”Prin modificările aduse Codului Fiscal, industria ospitalității din România (hotelurile, restaurantele și cafenelele) primește o nouă lovitură după ce, vreme de aproape doi ani în pandemie, activitățile din domeniu au fost închise sau drastic restricționate. Pentru a mai strânge câțiva leuți la buget, Guvernul taxează și ultima gură de oxigen a celor din HoReCa. De departe, vorbim de industria cea mai afectată de modificarile aduse Codului Fiscal – cu impact nu doar asupra regimului fiscal aplicat domeniului, dar și asupra costurilor cu forța de muncă și cu proprietățile necesare desfășurării acestui tip de activități, asupra structurii de clienți și investițiilor”, a scris pe Facebook Ionuț Simionca.
El continuă: ”Începând cu 1 august 2022: se reduce pragul pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară (cresc prețurile alimentelor) şi în domeniul construcţiilor (cresc costurile cu investițiile), se modifică taxarea contractelor part time (inclusiv din turism). De asemenea, de la 1 ianuarie 2023: va crește TVA de la 5% la 9% pentru serviciile de restaurant şi de catering și pentru activitățile de cazare hotelieră, se elimină impozitul pe activitățile specifice HoReCa, iar aceste firme vor avea opțiunea să treacă fie la impozit pe venitul microîntreprinderii de 1%, fie la impozit pe profit de 16%, scutirea de impozitul pe salariu pentru angajații sezonieri este eliminată, angajatorii nu mai sunt încurajați, prin limitarea veniturilor neimpozabile extrasalariale la 33% din salariu de bază, să finanțeze vacanțele în țară ale angajaților, iar modificarea semnificativă a modului de calcul al impozitului pe clădiri va aduce costuri suplimentare pentru proprietarii hoteluri, restaurante și cafenele”.
”Pentru românii care vor să își petreacă vacanțele în țara lor, rezultatul este unu sigur: prin modificarea Codului Fiscal, Guvernul a scumpit vacanțele în România”, a încheiat Simionca.