Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a anunțat că va candida pentru un nou mandat de deputat în Parlamentul României, precizând că a luat această decizie din dorința de ”construi un viitor mai bun pentru bistrițeni”.
”Dragi bistrițeni, voi candida, la alegerile din 6 decembrie, pentru un nou mandat de deputat pe listele PMP Bistrița-Năsăud. Misiunea pe care mi-o asum este aceea de a construi un viitor mai bun pentru bistrițeni. Am văzut cu toții cum parlamentarii PNL și PSD s-au luptat în ultimii patru ani pentru ciolan și pentru favoruri nemeritate. Spre deosebire de aceștia, eu am luptat pentru creșterea nivelului de trai al bistrițenilor, pentru dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud și pentru eliminarea privilegiilor acordate politicienilor. Sunt singurul parlamentar care a renunțat la pensia specială în fața notarului”, a precizat Ionuț Simionca într-un mesaj postat pe pagina personală de pe o rețea de socializare.
Sursa citată precizează că a pus județul Bistrița-Năsăud pe primul loc, pe tot parcursul primului său mandat de deputat.
”În toată activitatea mea, am pus Bistrița-Năsăud pe primul loc. Am fost, de departe, cel mai harnic parlamentar din județ și m-am zbătut să rezolv problemele pe care bistrițenii mi le-au adus la cunoștință. Astfel, am avut 160 de inițiative legislative, din care 20 au fost aprobate și au devenit legi. Sunt inițiatorul Legii Autostrăzii Nordului (care a fost adoptată de Senat), a Legii privind amplasarea de bariere la trecerile la nivel cu calea ferată și a Legii Colectiv. În același timp, am inițiat proiecte de legi pentru desființarea pensiilor speciale, reducerea la 300 a numărului de parlamentari, alegerea primarului în două tururi de scrutin sau pentru creșterea transparenței în administrație”, a adăugat Simionca.
Potrivit liderului PMP Bistrița-Năsăud, rezultatele din 27 septembrie i-au confirmat faptul că ”tot mai mulți bistrițeni caută o alternativă la partidele tradiționale, PNL și PSD, care au dezamăgit și au ținut pe loc județul în ultimii 30 de ani”.
”Împreună am reușit să construim această alternativă la alegerile locale și tot împreună putem să mergem mai departe pe acest drum și la alegerile parlamentare. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată până acum și vă invit să susțineți, în 6 decembrie, candidatura mea la Camera Deputaților pentru schimbarea în bine a județului Bistrița-Năsăud”, a mai transmis Simionca.
Te doare fix in cur de noi!!!!!de ce nu ramai consilier ?e vorba de malai !!!