Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a renunțat la burlăcie și a făcut pasul cel mare spre viața de familie. Duminică, fostul deputat și iubita lui și-au unit destinele și chiar în aceste momente petrec alături de familie și prieteni.
Anunțul a fost făcut chiar de Ionuț Simionca, prin intermediul unui mesaj postat pe o rețea de socializare.
”E cea mai fericită zi din viața mea. Ionela mi-a făcut extraordinara bucurie de a accepta să îmi fie soție, să împărțim clipele bune și rele pentru tot restul vieții. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături la cununia civilă, dar și celor care ne-au transmis un gând bun. Vă doresc tuturor să aveți parte de o iubire ca a mea și a Ionelei și vă așteptăm la nuntă, la Bistrița, anul viitor”, a scris acesta pe pagina sa de pe Facebook.
Soția liderului PMP Bistrița-Năsăud se numește Ionela Dobrică, este originară din Buzău și nu este străină de politică, având și ea la activ un mandat de deputat în Parlamentul României, în legislatura 2016-2020.
Redacția Ziar de Bistrița le urează ”Casă de piatră!” și o viață frumoasă împreună!