Deputatul bistrițean Ionuț Simionca critică modul în care autoritățile naționale au gestionat problema virusului de pestă porcină africană, care a făcut ravagii în mai multe județe din țară și care a ajuns și în județul Bistrița-Năsăud, fiind identificate două cazuri de acest gen.
După ce Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud a anunțat că virusul pestei porcine africane (PPA) a ajuns și în județul Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca din partea Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud a reacționat. ”În nenumărate rânduri, am cerut, i-am cerut ministrului Petre Daea să se implice direct în managementul crizei pestei porcine africane, dar epidemia a scăpat de mult de sub controlul autorităţilor naţionale şi face noi victime în fiecare zi” a declarat deputatul Ionuț Simionca.
Parlamentarul bistrițean somează autorităţile locale din Bistriţa-Năsăud implicate în managementul acestei situaţii de criză să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să izoleze focarele, astfel încât să nu ajungem în situaţia în care pesta porcină să se extindă şi în micile gospodării, la agricultorii care îşi asigură traiul din creşterea animalelor.
”În acelaşi timp, le recomand crescătorilor de porci din judeţ să încerce să limiteze posibilitatea ca animalele să fie contaminate cu virusul devastator, iar dacă porcii prezintă modificări de comportament, să contacteze imediat autorităţile” a mai completat deputatul.
Ionuț Simionca speră ca județul Bistrița-Năsăud să treacă cât mai repede şi cu cât mai puţine costuri peste această situație de criză generată de virusul pestei porcine africane care și-a făcut simţită prezenţa şi în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Reamintim că virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la porcii mistreți de pe raza fondului de vânătoare Agrieș 3, într-o zonă situată la aproximativ 1 km de limita cu județul Maramureș și 12 km față de județul Cluj. Este vorba despre două cazuri confirmate de PPA.