Ionuț Simionca vrea să elimine cerșetoria. Cei care beneficiază de ajutor social și sunt prinși la cerșit ar putea rămâne fără această sursă de venit

Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a depus în Parlament o inițiativă legislativă care vizează eliminarea cerșetoriei. Dacă proiectul va fi adoptat, beneficiarii de ajutoare sociale care sunt prinși la cerșit ar putea să rămână fără această sursă de venit, parlamentarul propunând suspendarea acestui drept.

Cel mai recent proiect pe care l-am depus în Parlament vizează eliminarea cerşetoriei. Am constatat că, în cele mai multe cazuri, cerşetorii sau cei care determină alte persoane, precum copii sau persoane defavorizate, să apeleze la mila publică sunt beneficiari de ajutoare sociale. Propunerea mea legislativă este ca dreptul de ajutor social să înceteze, inclusiv în cazul în care se constată că o persoană singură sau una dintre persoanele care fac parte dintre membrii familiei care beneficiază de ajutor social a săvârşit una dintre următoarele infracţiuni sau contravenţii: apelarea, în mod repetat, la mila publică, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte; neluarea, de către părinţi sau de către alte persoane cărora le sunt încredinţaţi spre creştere minori în vârstă de până la 16 ani sau care au în grijă un alienat sau un debil mintal, a măsurilor necesare pentru împiedicarea faptelor de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie”, a precizat Ionuţ Simionca într-o conferință de presă.

Potrivit deputatului, inițiativa legislativă prevede încetarea dreptului de ajutor social, cu posibilitatea solicitării unui nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a plății acestui ajutor.

Ionuț Simionca este de părere că așa cum statul îi sprijină pe beneficiarii de ajutoare sociale, tot așa și aceștia trebuie să respecte legea.

FOTO: www.arq.ro

”Noi suntem dispuși, ca societate, să îi sprijinim pe cei nevoiași, dar și această categorie de cetățeni trebuie să respecte legea. Cerșetoria este ilegală. Concluzia finală este că persoanele care vor fi găsite la cerșit vor pierde sprijinul statului dacă nu sunt cetățeni care să se comporte într-un mod adecvat în societate. Mă gândesc că dacă își vor pierde sprijinul de la stat, acești oameni vor fi descurajați să își mai trimită copiii la cerșit sau să meargă ei la cerșit sau să facă altfel de acte, precum cele de vagabondaj sau consum de substanțe prihoactive la colț de stradă. Este o propunere legislativă la care am lucrat de foarte mult timp”, a adăugat Ionuț Simionca.

Propunerea legislativă a ajuns deja la secretariatul Senatului României și a intrat în dezbatere publică.

error: Content is protected !!