În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 14 aprilie 2024, zi în care este pomenit și Sfântul Ierarh Pahomie de la Ghedin, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Gledin, localitatea natală a sfântului, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit 300 de ani.
Cu prilejul hramului, în biserica parohială „Sfânta Treime” din localitate, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, arhim. Andrei Ioniță – slujitor al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, preotul paroh Ioan Titieni, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat faptul că „Sfântul Ioan Scărarul și Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin au fost oameni ai rugăciunii și ai postului”, fiind modele pentru credincioșii de astăzi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, municipiul Cluj-Napoca, dirijat de Doina Costin. La chinonic, interpreta de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean a interpretat pricesne.
Sfințirea Capelei Mortuare
După oficierea Liturghiei, IPS Părinte Andrei a sfințit capela mortuară din localitate. Aceasta a fost edificată în proximitatea bisericii parohiale, cu sprijinul Primăriei Comunei Monor, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Gledin.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă desfășurată în cei 30 de ani de slujire sacerdotală la Gledin, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici preotului paroh Ioan Titieni. Primarului comunei Monor, Ioan Cira, i-a oferit „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”. Viceprimarul Gheorghe Moțoc, Dorin Arsinte, Ionela-Ancuța Mătieș, Maria Crina Năsăudean au fost distinși Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
La sărbătoarea localității au fost prezenți fiii satului, alături de numeroși localnici și tineri îmbrăcați în straie populare, oficialități locale, județene și centrale, printre care și o delegație din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, condusă de arhim. Andrei Ioniță, slujitor al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, care, la finalul Liturghiei, a transmis cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și i-a înmânat parohului Ioan Titieni distincția „Crucea Țării de Jos” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Evenimente cultural-artistice și religioase „Sfântul Pahomie – 300 de ani de la trecerea la Domnul”
În perioada 13-14 aprilie, Parohia Ortodoxă Gledin a organizat mai multe evenimente cultural-artistice și religioase cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Pahomie, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit 300 de ani. De asemenea, au fost aduse spre închinare părticele din moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț și ale Sfântului Ierarh Nectarie.
Manifestările au debutat sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11:00, cu ediția a IX-a a Concursului de creație și interpretare ,,Sfântul Pahomie de la Gledin”, organizat de Școala Gimnazială „Paul Tanco” din Monor. Elevii înscriși la concurs au prezentat creaţii literare și plastice pe teme religioase, dar au interpretat și pricesne. Tema concursului din acest an a fost „Lumină lină”.
De la ora 16:00 au debutat Colocviile de la Gledin, ajunse la a X-a ediție, tema din acest an fiind „Sfântul Pahomie – 300 de ani de la trecerea la Domnul”. Au conferențiat: pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și pr. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Moderatorul întâlnirii a fost pr. Ciprian Negreanu, duhovnicul ASCOR Cluj-Napoca.
De la ora 18:00, în biserica din sat, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, iar de la ora 19:00, Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, municipiul Cluj-Napoca, a susținut un recital de muzică religioasă specifică perioadei prepascale.
Manifestările au culminat duminică, 14 aprilie, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Pahomie, cu Sfânta Liturghie arhierească.
Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, s-a născut în anul 1674, în satul Gledin, comuna Monor, județul Bistrița-Năsăud. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Neamţ, apoi l-a cunoscut la Lavra Pecerska pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, căruia i-a devenit ucenic. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamţ, alegând ulterior sihăstria într-o pădure din munţi. A păstorit Episcopia Romanului. Întors la Lavra Pecerska, a murit în 14 aprilie 1724, după ce a îmbrăcat marea schimă. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la data de 14 aprilie 2007, la propunerea Mitropolitului Bartolomeu Anania. Mai multe detalii despre viața sfântului AICI.
Scurt istoric
Biserica actuală din Gledin, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost edificată între anii 1987-1998, iar piatra de temelie a fost pusă la data de 31 august 1987, paroh fiind preotul Nicolae Feier. Lăcașul a fost sfințit la data de 8 iunie 1998, de către vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania.
Din anul 1994, Parohia Ortodoxă Gledin este păstorită de preotul paroh Ioan Titieni, care desfășoară numeroase activități culturale și social-filantropice, printre care amintim: Colocviile de la Gledin, precum și construirea Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana”, aflat în proximitatea bisericii, care a fost sfințit la data de 14 aprilie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului