Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud a aplicat, luni seara, în timpul unui protest organizat la Bistrița, un număr de 10 sancțiuni, dintre care una cu amendă.
”În urma acțiunii de protest de luni, Jandarmeria a aplicat 10 sancțiuni, astfel: o amendă de 500 de lei și 9 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, a declarat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
La data de 29 martie, peste 200 de persoane au protestat în fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud. Bistrițenii prezenți la această acțiune s-au arătat nemulțumiți de măsurile restrictive impuse în contextul pandemiei de coronavirus.
Protestul, organizat de reprezentanţii centrelor sportive şi de fitness din municipiul Bistriţa, precum și de cei ai industriei HoReCa, a fost unul autorizat. În timpul acțiunii s-a cântat Imnul României, s-a dansat, dar s-a și scandat împotriva actualului Guvern. La Bistrița, protestele vor continua și marți și miercuri.
La nivel național, în mai multe oraşe din ţară au fost organizate proteste, oamenii ieșind în stradă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de restricţiile impuse la nivel național.