Jandarmii au sărit în ajutorul unei femei de 73 de ani care a căzut în zona străzii Gării din Bistrița

Jandarmii bistrițeni aflați astăzi în misiune de patrulare în zona străzii Gării din municipiul Bistrița au intervenit prompt pentru a ajuta o femeie în vârstă de 73 de ani, care s-a împiedicat și a căzut în timp ce alerga să prindă autobuzul din fața Policlinicii.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, echipajul a reacționat imediat, a verificat starea femeii și s-a asigurat că aceasta nu prezenta răni care să îi pună viața în pericol.

Văzând că are nevoie de asistență medicală, jandarmii au apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

La scurt timp, un echipaj SMURD a ajuns la fața locului pentru a-i acorda femeii îngrijirile necesare.

La final, aceasta le-a mulțumit jandarmilor pentru sprijinul acordat.

FOTO: Jandarmeria Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!