Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs, cea care a câştigat turneul ITTF Europe Top-16 Cup, care a reunit la Montreux (Elveţia) cele mai bune 16 sportive de pe continent, va deveni cetățean de onoare al municipiului Bistrița.
Primarul Ovidiu Crețu a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că în prima zi a Târgului Mare al Bistriței, chiar în data de 24 august, va fi organizat un moment prin intermediul căruia va decerna un titlu de cetățean de onoare al orașului unei jucătoare care a făcut performanță după ce s-a antrenat la Bistrița – Bernadette Szocs.
Bernadette Szocs este originară din Târgu Mureș, dar la vârsta de doar 10 ani, a ales Bistrița, unde a ajuns pe mâna regretatului antrenor Gheorghe Bozga, căruia i-a și dedicat cea mai importantă victorie din cariera ei.
”Având în vedere meritele deosebite, contribuţia importantă la promovarea imaginii municipiului Bistriţa prin activitatea de excepţie pe care a desfăşurat-o în calitate de sportivă, recomandările înaintate de domnul Adrian Moldovan – directorul Clubului Sportiv Municipal Bistriţa, domnul prof. Florian Constantin – directorul executiv al Direcţiei pentru Sport şi Tineret a judeţului Bistriţa-Năsăud, domnul prof. dr. Mircea Gătej – directorul Liceului cu Program Sportiv Bistriţa, precum şi Raportul Direcţiei Comunicare, propun, în calitate de primar, conferirea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa domnişoarei Szocs Bernadette Cynthia. Activitatea şi angajamentul de care a dat dovadă a crescut valoarea sportului bistriţean pe plan naţional şi internaţional şi o recomandă cu prisosinţă pentru decernarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa ca expresie a aprecierii comunităţii noastre pentru o viaţă plină de realizări”, se arăta în expunerea de motive care a stat la baza deciziei de a acorda cel de-al 68-lea titlu de cetățean de onoare jucătoarei de tenis.
Bernadette Szocs va fi răsplătită astfel de municipalitate pentru performanţa de a deveni cea mai bună jucătoare de tenis de masă din Europa.
FOTO: Facebook – Bernadette Szocs