Județul Bistrița-Năsăud va fi, pe 26 și 27 septembrie, gazda celei de-a III-a ediții a Conferinței Naționale a Punctelor Gastronomice Locale din România. Evenimentul, care va avea loc la Hotel Jelna, este dedicat promovării tradițiilor culinare și dezvoltării gastronomiei locale.
Organizată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, ADI Turism Bistrița-Năsăud și Asociația Gastro Local, conferința va reuni specialiști în domeniu, producători locali, reprezentanți ai asociațiilor de profil și autorități publice. Scopul comun: susținerea identității gastronomice românești.
”Vor avea loc prezentări, dezbateri, sesiuni de întrebări și răspunsuri față în față cu reprezentanți ai autorităților locale, județene sau naționale, precum și prezentarea unor exemple de bună practică sau probleme apărute, strategii de dezvoltare și abordări pentru prezent și viitor. Vineri, 26 septembrie, începând cu ora 14.00, au loc lucrările conferinței, iar seara se va încheia în mod festiv. Sâmbătă, 27 septembrie, după micul dejun, va fi organizată o excursie în împrejurimi, cu vizite la PGL-uri locale și alte obiective de interes din zonă”, transmit organizatorii.
Parteneri ai conferinței sunt Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale „Bârgău-Călimani”, Asociația Produs în Bistrița-Năsăud și mai multe instituții locale și naționale.
Evenimentul de la Hotel Jelna promite să pună în valoare gusturile și poveștile autentice ale bucătăriei locale și să arate cât de importantă este colaborarea dintre producători și comunități pentru dezvoltarea turismului și păstrarea tradițiilor.