Kaufland România va lansa și la Bistrița Raftul Românesc – parte din primul program național pentru carne românească

Kaufland România a lansat Raftul Românesc – zona special amenajată în magazine, în care sunt expuse separat produsele din carne de porc românească pentru a încuraja clienții să opteze pentru produse autohtone și a susține astfel economia locală.

Raftul Românesc este parte din primul program național pentru carne românească, inițiat de Kaufland, care ajunge astfel la peste 800 de porci preluați în fiecare zi, pentru a aproviziona magazinele din întreaga țară cu carne de porc de proveniență locală.

Astfel, Kaufland ajunge în anul 2018 la peste 200.000 de porci preluați pe an, cantitate care crește treptat, obiectivul asumat pentru 2020 fiind de 300.000 de porci/an.

Raftul Românesc este singurul raion de pe piață dedicat exclusiv produselor locale și oferă un sortiment extins de 25 de produse din porc din România.

Raftul Românesc este disponibil deja în magazinele Kaufland din București, iar până la finalul lunii aprilie va fi prezent în toate cele 119 hipermarketuri din rețea. Astfel, până la finele acestei luni, Raftul Românesc va fi lansat și în magazinele Kaufland din Bistrița.

În prezent, 60% din carnea de porc din vitrinele Kaufland este românească, compania reușind prin acest program să reducă importurile.

Prin acest program, Kaufland România oferă fermierilor români garanția preluării integrale a porcilor crescuți în țara noastră, precum și sprijin pentru dezvoltare și consiliere.

,,Misiunea noastră prin acest program este să dezvoltăm, în mod durabil, agricultura națională și bunăstarea animalelor în lanțul de aprovizionare și să stimulăm creșterea producției interne de carne de porc. Este un model care sperăm să inspire, fiindcă ne arată că se poate să găsim la raft produse de la fermierii români la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

Programul este un bun exemplu de cooperare de succes între fermieri și un retailer modern. În numai câteva luni de la inaugurarea inițiativei, din noiembrie 2017, și până la amenajarea Raftului Românesc în magazine, Cooperativa Agricolă Țara Mea, principalul partener al companiei din acest program, a înregistrat o creștere a business-ului pentru carnea de porc de peste 45%, reunind circa 100 de fermieri mici și mijlocii pentru această categorie.

Programul pentru mai multă carne românească la raft, implementat în magazine în cadrul Raftului Românesc, a fost inaugurat în 2017 de Kaufland România, în parteneriat cu Cooperativa Agricolă „Țara Mea”, Comisia pentru Agricultură, Silvicultură și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din dorința de a răspunde cu o soluție la faptul că, în România, 50% din carnea de porc din comerț provenea din alte țări și de a susține dezvoltarea agriculturii locale.

Acesta este primul program național cu circuit complet de la fermier la raft și cuprinde doi piloni: pe de-o parte colectează integral carnea de porc de la fermierii români, iar pe de altă parte le oferă educație pentru dezvoltare.

Kaufland a introdus prin acest program un standard de calitate a produsului românesc: carnea respectă criterii superioare de calitate, ce includ aspecte legate de tranșare, greutate, standarde microbiologice și de ambalare.

Sursa: Kaufland

One comment

  1. Balan Marius -ecologist PV

    Raftul Romanesc cu haliala second din UE. Traiasca !

error: Content is protected !!