Un centru de zi pentru persoane adulte cu handicap neuropsihic și mental ar putea fi înființat în Bistrița. Municipalitatea intenționează să solicite finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru o astfel de investiție și solicită acordul Consiliului Local Bistrița pentru depunerea cererii de finanțare.
”Prin proiect se va înfiinţa un centru de zi pentru persoane adulte cu probleme neuropsihice şi mentale, în municipiul Bistriţa, care să ofere servicii specializate și adaptate nevoilor grupului țintă identificat. Activitățile care se vor desfășura în cadrul centrului vor fi activităţi practice (lucru manual, grădinărit, confecţionat obiecte decor, tricotat), terapii psiho-sociale (terapie de sprijin, terapie individuală și de grup), relaxare prin meloterpie si arterapie și terapii ocupaționale (pictură, colorat pentru adulți, în vederea sporirii dexterității și relaxării, puzzle, în vederea stimulării cerebrale)”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi analizat într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Bistrița.
De asemenea, în cadrul centrului vor fi organizate diferite programe de recuperare și reabilitare funcțională și neuro-psihiatrică. Beneficiarii vor putea participa la ședințe de consiliere şi terapie suportivă pentru dezvoltarea comportamentului adecvat situaţiilor sociale, dezvoltarea atenţiei şi gândirii pozitive, adecvarea emoţiilor, conştientizarea de sine, evitarea situaţiilor de izolare socială şi depresie, optimizarea şi dezvoltarea personală.
De serviciile acestui centru vor putea beneficia aproape 400 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 ani şi 90 de ani, aflate în evidenţele medicale cu afectiuni neuropsihice si mentale. Pe categorii de vârstă, grupul ţintă este format din: 124 de persoane cu vâsta între 18-45 ani, 35 de persoane cu vârsta între 45-60 de ani și 237 de persoane cu vârsta peste 65 de ani.
Valoarea investiției este estimată la circa 3,5 milioane lei.