La Bistrița, cererile pentru ajutorul de încălzire se preiau de săptămâna viitoare

FOTO: www.impact.ro

Locuitorii municipiului Bistrița pot beneficia și în sezonul rece 2022 – 2023 de ajutor pentru încălzirea locuinței.

Ajutorul se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia.

Cererea tip pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței va fi pusă la dispoziția solicitanților începând de săptămâna viitoare, formularul putând fi ridicat  de la Centrul de zi pentru persoane vârstnice de pe strada Octavian Goga din Bistrița, spune viceprimarul Călin Stan.

Centrul de zi pentru persoane vârstnice de pe strada Octavian Goga

Pentru a primi ajutorul de încălzire pentru perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, persoanele interesate trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie. Stabilirea dreptului la subvenţie se face astfel: începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective; de luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective; din luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă solicitarea.

Potrivit informațiilor disponibile pe pagina de internet a Primăriei Bistrița, ajutorul pentru încălzire se acordă diferenţiat, în funcţie de venitul mediu lunar al familiei sau al persoanei singure:

Valoarea de referinţă luată în calcul la stabilirea ajutorului de încălzire nu poate fi mai mică de 250 de lei/lună pentru gaze naturale, 500 de lei pe lună pentru energie electrică şi 320 de lei pe lună pentru combustibili solizi.

În plus, cei care se încadrează în acest plafon pot beneficia și de un supliment pentru energie în sumă fixă acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate.

error: Content is protected !!