Autoritățile din Bistrița-Năsăud analizează posibilitatea amenajării unor centre de vaccinare împotriva COVID-19 și în incinta marilor companii din județ, a anunțat prefectul Stelian Dolha.
”Partea bună a procesului de vaccinare este că lumea se vaccinează, că avem vaccin și că numărul de vaccinări/zi a crescut, adică avem peste o mie pe zi. Un alt aspect important este acela că, în perioada imediat următoare, o să deschidem centre noi. E vorba de centre ce vor fi amenajate la unitățile de producție, la firme. Ieri și alaltăieri, împreună cu Direcția de Sănătate Publică, am avut deja discuții cu firmele mari pe care județul Bistrița-Năsăud le are. Vorbim despre Leoni, RAAL, Comelf, Teraplast și Rombat”, a spus prefectul județului, Stelian Dolha, într-o ședință a Colegiului Prefectural.
Sursa citată a adăugat că a purtat personal discuții cu conducerea companiei Leoni.
”La Leoni se poate deschide un centru de vaccinare pentru că ei au și medic, au și asistent, au și spațiu necesar și, în plus, pot asigura și partea de registrare. Așteptăm astăzi răspunsul și de la celelalte firme. Am înțeles că își dorește și RAAL”, a mai adăugat prefectul Stelian Dolha.
De asemenea, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, a precizat că a purtat discuții cu conducerea RAAL legat de acest subiect.
În aceste zile, autoritățile întocmesc o situație cu privire la angajații din aceste companii care doresc să se vaccineze.
”Acum facem o estimare a numărului de persoane de la acești operatori economici care doresc să se vaccineze. Cu toții au dispensare, personal, au servicii medicale asigurate. Mâine o să facem o centralizare și o să vedem câți doritori avem. Apoi o să transmitem situația la Institutul Național de Sănătate Publică, urmând să vedem cum vom proceda în continuare. Era vorba ca în aceste centre de vaccinare să se administreze vaccinul Johnson. Aseară am înțeles că Agenția Europeană a Medicamentului a dat undă verde pentru acest vaccin, pentru că beneficiile sunt mai mari decât efectele negative, dar așteptăm să vedem ce se va decide la nivelul României. Oricum, până atunci, cei care se hotărăsc să se vaccineze vor avea la dispoziție Astra Zeneca și celelalte tipuri de vaccinuri – Pfizer și Moderna. Problema în cazul acestor două tipuri este că ele trebuie păstrate la o anumită temperatură. Acesta este motivul principal pentru care nu se pot da liber. La cel mult 4 zile trebuie făcută aprovizionarea și sunt mult mai greu de păstrat. Dacă nu va fi o altă posibilitate, se va da și Pfizer și Moderna”, a explicat dr. Anca Andrițoiu.
Șefa DSP Bistrița-Năsăud a punctat că solicitările de amenajare a centrelor în cadrul marilor companii din județ au venit chiar din partea acestor agenți economici. De asemenea, dr. Anca Andrițoiu a spus că la compania Comelf nu va fi necesară amenajarea unui centru pentru că medicul acestei unități a programat deja angajații prin intermediul platformei. ”Foarte mulți dintre ei sunt deja vaccinați sau în curs de vaccinare și acolo probabil că nu o se organizeze un centru”, a spus sursa citată.
În ceea ce privește derularea campaniei de vaccinare la nivel județean, directorul DSP Bistrița-Năsăud a precizat că acest proces decurge foarte bine.
”Până în acest moment, deși am văzut că în țară începe să se intre într-o perioadă de stagnare, la noi în județ s-a vaccinat la capacitate maximă. Eu verific în fiecare seară ceea ce se vaccinează și pot să spun că și persoanele care s-au vaccinat cu prima doză de Astra Zeneca au venit la rapel. Am avut ceva emoții la începutul săptămânii, când a început rapelul, dar lumea s-a prezentat. Foarte puține – 2-3 cazuri – care nu s-au prezentat, dar nu au fost alte probleme”, mai spus dr. Anca Andrițoiu.
Zilnic, în Bistrița-Năsăud se administrează peste o mie de doze de vaccin împotriva COVID-19 persoanelor care sunt de acord să se vaccineze.