La Liceul Tehnologic Agricol Bistrița a devenit funcțional primul SmartLab

Prind contur proiectele pentru care Liceul Tehnologic Agricol Bistrița a obținut bani europeni pentru a le implementa. Începând din această săptămână, la unitatea școală a devenit funcțional primul SmartLab, adică un laborator inteligent destinat cadrelor didactice și elevilor.

Potrivit directorului Liceului Tehnologic Agricol Bistrița, valoarea investiției s-a ridicat circa 351.000 de lei, proiectul fiind finanțat prin PNRR, Componenta C15: Educație – Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior.

”SmartLab este laboratorul creat pentru a sprijini și răspunde nevoilor tuturor elevilor și tuturor profesorilor, indiferent de materia pe care o predau. Încurajează interactivitatea și dezvoltarea abilităților practice. Utilizarea acestui tip de laborator urmărește schimbarea modului de predare cu ajutorul tehnologiei informatice și a VR, ce favorizează procesul educațional centrat pe elev. SmartLabul, cu tehnologia pe care o pune la dispoziție, stimulează creativitatea elevului și încurajează înțelegerea conceptelor predate, evitând astfel memorarea mecanică”, a precizat Claudiu Șular.

În urma implementării acestui proiect, în dotarea Liceului Tehnologic Agricol Bistrița au intrat mai multe echipamente moderne, precum: display interactiv (tablă interactivă), suport pentru display interactiv, imprimantă 3D monocromă, imprimantă 3D policoloră, scaner 3D fix, robot educaţional: braţ robotic stand-alone sau montat pe o platformă mobilă sau în cadrul unui alt tip de angrenaj, 12 kituri robotice pentru începători sau avansaţi, creioane 3D, 24 ochelari de realitate virtuală VR/AR, cameră de videoconferinţă, sistem de sunet, sistem AII-In-One, mașină smart laser de tăiat, stație Hidroponică de interior, precum și platforme e-learning pentru creare conținut educațional (pentru 20 de profesori, timp de 3 ani), respectiv pentru învățare online specializări tehnice (automatizări, mecanică electrică, mecatronică).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!