În contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud derulează o serie de activități preventive și de control la lăcașurile de cult (biserici/mănăstiri) din județ.
Potrivit col. Cristian Bucur, prim adjunct al inspectorului şef al ISU BN, până acum au fost efectuate 23 de astfel de acțiuni, în urma controalelor fiind aplicate amenzi în cuantum de 56.000 lei, atât la lăcașuri de cult din mediul rural, cât şi din mediul urban.
”Au fost executate 23 de controale preventive la lăcașurile de cult, cu 23 informări preventive, și un exercițiu tactic la Biserica de la Coroana. Pe timpul acțiunilor de control s-au aplicat 76 de avertismente și 12 amenzi în cuantum de 56.000 lei”, a spus col. Cristian Bucur în timpul unei ședințe a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud.
Sursa citată a menționat că sancțiunile au fost aplicate în principal pentru nereguli constatate la instalațiile electrice sau pentru că unele lăcașuri de cult nu aveau autorizații de securitate la incendiu.
În această perioadă, pompierii transmit către administrațiile publice locale și către protopopiate un set de măsuri minime de prevenire a incendiilor care trebuie respectate de cetățenii care vor participa la slujbele oficiate în lăcașurile de cult.
De asemenea, pe timpul acțiunilor preventive, au fost instruiți preoții și personalul clerical asupra modalităților practice de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcașelor.
Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare.
Pe perioada Sărbătorilor Pascale, zilnic, circa 80 de pompieri vor fi pregătiți să intervină în cazul unor situații de urgență.