Organizația PSD Bistrița și-a prezentat astăzi echipa de consilieri locali. Casa de Cultură a fost full de membri de partid, chemați să-și aplaude colegii.
În deschidere, au urcat pe scenă Daniel Suciu, Camelia Tabără, Nicu Moldovan (primar Beclean), Romeo Florian (primar Lechința), Gabriel Lazany și Radu Moldovan.
Radu Moldovan, supra-numit de Suciu: cel mai bun președinte de Consiliu Județean din țară!
Discurs despre proiectele viitoare. Aceleași promisiuni cu Stadionul și cu parcarea de 900 de locuri din Eminescu!
Lazany a vorbit în fața PSD-iștilor despre cele mai importante proiecte ale sale. A promis că NU va face sute de proiecte, ci doar câteva , mai importante: a prezentat poze cu proiectul privind Stadionul și cu Parcarea din Eminescu.
A promis că va asfalta străzi, va face spații de joacă și că va investi în sport.
A avut un discurs anti-Turc și a amintit de lucrările din ultima perioadă, pe care le consideră spoieli: asfaltări, treceri de pietoni, borduri… Lazany crede că bistrițenii NU pot fi păcăliți cu astfel de lucruri.
Radu Moldovan speră că transferă din imaginea lui către Lazany. De aceea îl tot plimbă prin oraș și povestește de managementul extraordinar de la Spital!
Radu Moldovan a avut un discurs natural, specific lui, mai din topor dar presărat cu glumițe și pe placul celor din sală. Președintele CJ a fost vedeta întâlnirii și a abordat 2 subiecte: Spitalul Județean și proiectul Gloria.
Radu Moldovan s-a lăudat cu Spitalul Județean și cu medicii angajați la Bistrița! Șeful PSD zice că avem servicii medicale excepționale!
Șeful PSD a vorbit vreo 10 minute despre Final Four și de atmosfera de la Graz: că meciul s-a văzut în 25 de țări, că ce fain s-au comportat galeriile, că s-a strigat Bistrița și că ce importante sunt investițiile în sport. Radu Moldovan a explicat că 1 euro investit în sport scutește alți 20 de euro in sănătate.
Despre Spitalul Județean, Radu a spus că se vor investi 100 de MILIOANE de euro și că acum, Bistrița se poate lăuda cu o echipă de medici cu rezultate excepționale.
Radu Moldovan, despre medicii de la Bistrița!
” Astăzi avem medici și nu vreau să-i supăr ca să-i pomenesc pe toți, dar sunt secții care pot să dea concurs cu alte secții de gen din orice alt Spital Universitar din România și cu multe din Europa .Astăzi, aici la Bistrița. Ceea ce acum câțiva ani era un vis.” – a spus Moldovan.
,
Cum a ajuns Lazany candidatul PSD la Primăria Bistrița! Moldovan zice că sondajele și cetățenii l-au ales!
„Nu e ușor să iei astfel de decizii. Am analizat, am discutat foarte mult cu oamenii și în urma sondajelor de opinie, cetățenii au spus : îl vrem cu Gabi Lazani. Eu NU mă puteam opune și nici PSD nu se puteau opune.
L-am rugat pe Gabi Lazany să accepte această provocare. Îi mulțumesc, mă onorează și îi rămân profund dator. O să îl ajut, dar o să mă urc în cârca lui după 9 iunie.
Nu că nu se știe să conducă primăria sau să spună unii că-i de al meu… nu nu, nu, nu . Are personalitate mai mare decât credeți, dar tot ce am învățat tot sprijinul toți oamenii pe care îi cunosc vor fi puși în preajma lui Gabi Lazany și aceste minunate echipe.
Pentru ca proiectele municipiului Bistrița și proiectele lor extraordinare se poate fi puse în practică.” – a transmis Radu Moldovan.
Consilierii propuși de PSD! 85% din echipa de consilieri locali sunt oameni noi. Peste o treime sunt femei. Media de vârstă: 41,7 ani!
1. Gabriel Lazany, candidat de PRIMAR
2. Florentina-Ștefania Stere avocat
3. Darius-Emilian Ilieșiu asistent medical
4. Adrian-Ioan Vaida – antreprenor
5. Mihaela-Ioana Albu – medic
6. Daniel Adumitrăchioaiei – director resurse umane
7. Dumitru-Alexandru Bria – notar
8. Simona Găluț – șef grupă economic
9. Radu-Claudiu Elisei – medic
10. Andrei Pântea – antreprenor
11. David-Edward Irimieș-Buia – inginer
12. Andra-Elisabeta Bolboacă – asistent medical
13. Dumitru Costea – pensionar
14. Daria-Maria Stoleru – profesor
15. Andrei-Teodor Brătfălean – director de producție
16. Amalia-Carmen Mănăstire – director de magazin
17. Cosmin-Constantin Cîmpian – director de societate comercială
18. Adrian-Radu Costea – director de calitate
19. Monalisa-Lucia Halasu – reporter.
20. Nicolae-Valeriu Florea
21. Alexandru Armencea
22. Doru-Leon Socaciu – profesor sport
23. Angela-Monica Șiman – operator date
24. Verginia Ferencz – pensionar
25. Sorin-Ilie Pop – antreprenor
26. Aurelia Mureșan – pensionar
27. Claudiu-Dan Jiga – antreprenor.
Radu Moldovan despre marea realizare de la Graz, când 25 de țări au auzit Bis-tri-ța, la televizor!
„25 de țări au cumpărat dreptul de televiziune și au văzut minunea din Bistrița Năsăud ! Dar știți ce strigau oamenii: Bis-tri-ța, Bis-tri-ța , NU strigau nici Telciu nici Maieru.. Strigau: Bis-tri-ța!
Românii le-au arătat tuturor ce înseamnă civilizație cu fetele alea din teren, au murit pe teren pentru culorile clubului acesta. E adevărat, nu sunt voluntare!
Și acest lucru mi-a dovedit că ce am făcut împreună cu colegii din Consiliul Județean am făcut bine ! Și cei din primărie , care stau cu excedent și nu știu că banii prin 1 euro investit în sport au scutit 20 de euro, cheltuiți altădată. ” – a spus Moldovan.
Mesaj către cei care critică banii risipiți pe salariile handbalistelor : “NU mai folosiți sportul să dezbinați! Sportul NU are culoare politică!”
„Sportul unește! Asta nu înțeleg unii! Bă, NU mai folosiți sportul să dezbinați societatea ! Sportul NU are culoare politică! Sportul este un lucru nobil care unește comunități care unește țări . Și care la Graz a unit galerii!
Radu Moldovan promite echipe de handbal băieți și de volei! Condiția: Lazany, primar de Bistrița!
„Și dacă oamenii vor decide pe 9 iunie să ne sprijine și dacă bunul Dumnezeu va vrea asta, pentru că fără El nu putem face nimic…. Și cu Gabi Lazany la primărie și cu această echipă minunată, Gloria Bistrița va avea și handbal masculin și baschet fete și băieți și volei fete și băieți și cei 1500 de juniori se vor face 3.000 sau 5.000.
Când voi vedea că pe toate terenurile din oraș și din județ, 5.000 de copii o să fiu bucuros!
Și pot să critice galbenii cât or vrea ei că să cheltuie banii pe sport. Banii investiții banii în sport sunt investiții în viitor, sunt copiii luați în fața tabletelor telefoanelor, din fața provocărilor și merg pe terenul de sport.” (aplauze în sală) – a transmis Radu Moldovan, de la tribună.
Daniel Suciu-i capul campaniei pe Bistrița și e băgat la sacrificiu acolo unde-i greu!
Deputatul Daniel Suciu e președintele Organizației Municipale și cel care va răspunde direct de rezultatul alegerilor. E responsabil de strategia de comunicare a PSD Bistrița și unul din pionii de partid, folosit de Radu Moldovan acolo unde-i greu.
De reamintit că Suciu a fost sacrificat de PSD, imediat ce Venig și-a încehiat al 4-lea mandat la Singeorz-Băi. Ambiția lui Radu de a avea Sîngeorzul a însemnat 2 candidaturi pentru Daniel Suciu. Ambele, au fost înfrângeri (ultima dată, Ogâgâu l-a bătut cu 70%).
Acum, Suciu e adus pe municipiu după un rezultat catastrofal a lui Cristian Niculae.
Gabriel Lazany, un candidat inventat de Radu Moldovan, după eșecul cu Cristi Niculae!
În 2020, PSD a pierdut funcția de primar și a rămas cu 5 consilieri locali, în comparație cu 11 consilieri cât avea Crețu.
Acum, Radu Moldovan l-a inventat pe Lazany drept candidat de primar. În primele ieșiri publice, directorul Spitalului Județean recunoștea că de fapt a avut mai multe discuții și că l-a rugat Radu Moldovan să candideze.
O chestiune ciudată, mai ales că electoratului urban nu prea agrează candidați “puși pe funcție” de un președinte de partid oarecare.
Urmează câteva săptămâni de foc pentru echipele de campanie ale PSD, care trag tare să-l facă pe Lazany primar!
Aproximativ 400 de PSD-iști au fost astăzi la Casa de Cultură să susțină echipa lui Lazany.
Spitalul și handbalul: două din cele multe pușculițe! Portofele, cum ar spune covrigarul!