Primarul în funcție al municipiului Bistrița, Ioan Turc, afirmă că a învățat o lecție importantă în urma alegerilor locale din 9 iunie, alegeri care l-au lăsat fără funcția de edil al orașului.
Vineri, într-o conferință de presă în care a prezentat un bilanț al activității din cei patru ani în care a condus Primăria Bistrița, Ioan Turc a vorbit și despre rezultatul acestor alegeri pierdute în fața candidatului PSD, Gabriel Lazany, la o diferență de doar 8 voturi.
Acesta a recunoscut că echipa sa nu s-a organizat așa cum se cuvine pentru alegerile din 9 iunie, lucru care l-a costat funcția de primar. Însă, cu toate acestea, spune că a învățat o lecție importantă în urma acestui scrutin.
”Sunt dator să le cer bistrițenilor scuze pentru faptul că nu ne-am organizat așa cum se cuvinte pentru alegerile din data de 9 iunie. Am crezut, într-un mod greșit categoric, că este suficientă închiderea lucrărilor pe marile șantiere. Am crezut că închiderea marilor șantierelor este de natură să îi încurajeze pe oameni să vină să voteze și să continuăm proiectele pe care le-am conceput. Nu a fost așa, cu toate că au votat pentru mine cu circa 4.000 de oameni mai mulți decât în 2020. Lipsa unei organizări temeinice ne-a făcut să pierdem alegerile din 9 iunie. Când te bați cu PSD trebuie să te organizezi militar pentru că, dacă nu faci acest lucru – și este o lecție importantă pe care am primit-o -, vei observa că nu este suficient ca oamenii să voteze, ci este foarte important și cum se numără voturile. Există un clasic care a spus acest lucru: nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Nu voi mai greși niciodată în toată cariera mea publică atunci când vine vorba despre organizarea alegerilor”, a spus Ioan Turc.
De asemenea, sursa citată a menționat că, dacă va obține un mandat de senator în Parlamentul României, prima sa inițiativă legislativă va viza modificarea legii electorale.
”Voi propune modificarea legii electorale în așa fel încât la procente derizorii, de până în 1%, renumărarea să se facă din oficiu. Dacă s-ar fi renumărat la Bistrița, lucrurile ar fi stat astăzi altfel, dar PSD s-a opus cu îndârjire“, a mai menționat Ioan Turc.