Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii consumatorului vulnerabil de energie, fiind înregistrate 281 voturi pentru, niciun vot contra şi o abţinere. Legea va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021.
Printre cei care au votat în favoarea proiectului se numără și deputatul PNL Diana Morar.
”Am votat o lege importantă în condițiile în care se apropie sezonul rece, o prioritate pentru PNL, cea care stabilește măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și care se va aplica începând cu data de 1 noiembrie”, a scris pe Facebook Diana Morar.
Totodată, deputatul USR PLUS Lorant Sas a votat proiectul de lege și a precizat: ”În contextul scumpirilor din sectorul energetic, care se vor regăsi în facturile consumatorilor casnici, atât de energie electrică, cât și de gaze naturale, dar și pe lanțul comercial al produselor din coșul zilnic, am făcut un mare pas înspre susținerea efectivă a cetățenilor vulnerabili și a familiilor care, altfel, ar fi avut dificultăți serioase în a trece iarna cu bine, din punct de vedere al necesităților energetice. Prin intermediul primăriilor, sute de mii de familii și persoane singure vor primi subvenții lunare, calculate procentual la o valoare de referinţă de până la 500 de lei, în funcție de sursa energetică utilizată și veniturile acestora. Legea se va aplica înainte de finalul anului 2021”.
Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, consumatorul vulnerabil de energie este persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale.
Măsurile de protecţie socială financiare constau în:
- ajutor pentru încălzirea locuinţei;
- ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului;
- ajutor pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum şi pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie;
- ajutor pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor, ori pentru conectarea la sursele de energie.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure. Pentru fiecare tip de combustibil s-a stabilit o valoare de referință, care se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de: 250 lei/lună, pentru gaze naturale; 500 lei/lună, pentru energie electrică; 160 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.
Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:
- a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
- b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
- c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
- d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
- e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
- f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
- g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
- h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
- i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
- j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
- k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei