Legea violenţei cibernetice a fost adoptată în Parlament. Amenințările online sau difuzarea de imagini intime vor putea fi sancționate

Violenţa cibernetică va fi inclusă în categoria violenţei domestice și va putea fi sancționată conform legislației în vigoare. Camera Deputaților, la inițiativa deputatului USR Cristina Iurișniți, a adoptat un proiect de lege în acest sens.

”Este un proiect legislativ transpartinic, pe care l-am iniţiat şi pentru care am obţinut sprijinul colegelor şi colegilor din toate grupurile parlamentare. (…) Am lucrat alături de experţi din organizaţii non-guvernamentale şi jurişti pentru această completare a legislaţiei atât de necesară în România, unde aceste forme de violenţă cibernetică nu erau definite şi prevăzute ca atare – în consecinţă, nici pedepsite. (…) Fetele şi femeile reprezintă principalele victime ale acestui tip de infracţiuni, iar ele trebuie să recunoască violenţa cibernetică, să fie conştiente că agresorul poate şi trebuie să fie pedepsit, să ştie cui să se adreseze”, a declarat deputatul USR Cristina Iurișniți.

Astfel, potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaților, violenţa cibernetică presupune „hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea non-consensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a Tehnologiei Informaţiei şi a Comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite şi utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima”.

Cristina Iurișniți mai afirmă că un aspect foarte important vizează faptul că această lege va pune în mişcare mai multe instituţii şi ministere, precum Ministerul Muncii, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Șanse, Ministerul Sănătăţii şi, în special, cel al Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Rolul acestor instituții va fi acela de a promova campanii de informare şi conştientizare împotriva violenţei cibernetice asupra fetelor şi femeilor, precum și campanii de alfabetizare digitală pentru a spori gradul de educaţie în rândul acestora.

În Camera Deputaților, for decizional, proiectul de lege a adoptat cu 295 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere.

https://www.facebook.com/cristina.iurisniti/videos/10217667530341318/?fref=search&__tn__=%2Cd%2CP-R&eid=ARDeT4AtzIxn88-9WB3OS7qIHSzevay35uv0YBq2pywWf5t6_4RqV2nSw4R6yRCvs-4Kx3WobOo0xbab
error: Content is protected !!