Consilierul local Sorin Hangan îi solicită, în mod public, primarului municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, o întâlnire în cadrul căreia să fie dezbătute principale obiective de investiții pentru acest an, dar și prioritățile pe 2019.
”O administraţie eficientă trebuie să aibă bugetul aprobat încă din luna decembrie, iar lista de investiţii trebuie să fie pregătită încă din luna martie. Nu mai trebuie să ratăm şi acest an. E neproductiv să finanţăm multe proiecte şi să realizăm puţine. Nu e normal să mai transferăm banii de pe un an pe altul. Dacă vrem să fim eficienţi trebuie să nu ne mai amăgim singuri” susține consilierul liberal Sorin Hangan.
Sursa citată mai afirmă că ”sunt câteva proiecte care pot fi realizate dar pentru asta e nevoie de o reconfigurare şi o prioritizare a investiţiilor, altfel rămânem blocaţi în câteva iniţiative care nu ne duc înainte”.
Potrivit consilierului local există deja ”o strategie de dezvoltare a oraşului, document aprobat de toate partidele politice, dar care a fost abandonat în favoarea proiectelor personale ale primarului. Chiar dacă suntem mult în urmă, trebuie să privim spre viitor şi să ne concentrăm pe proiectele urgente şi importante”.
Președintele PNL Bistrița speră că va primi un răspuns pozitiv din partea primarului Crețu.
”Suntem un grup de consilieri cu reprezentare importantă şi cred că de fiecare dată propunerile noastre au contribuit la dezvoltarea oraşului. Despre cât de bine se realizează investiţiile, dacă ele se fac la timp şi de calitate este o problemă a domnului primar şi a executivului şi aici avem obiecţiile noastre, dar asta e o altă discuţie. Aştept un răspuns clar din partea primarului Ovidiu Creţu şi sper să avem o dezbatere serioasă pe buget împreună cu toţi cetăţenii bistriţeni interesaţi şi care au propuneri concrete în acest sens” a încheiat Sorin Hangan.