Președintele Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că este ”total împotriva” declarației Elenei Lasconi cu privire la posibilitatea de a da dreptul familiilor de homosexuali să înfieze copii.
”Sunt total împotriva declarației doamnei Lasconi că trebuie să dăm dreptul familiilor de homosexuali să înfieze copii. Prefer să fiu considerat retrograd sau cum vreți voi, dar ăsta sunt și de lucrurile acestea nu o să mă dezic niciodată în viața mea, cât voi trăi pe acest pământ. Respect toate minoritățile, fie ele etnice sau sexuale, nu am treabă, este viața lor, nu mă apuc să judec pe nimeni, nu sunt măsură să o fac, nu e treaba mea, dar cred că este de datoria mea, atât cât pot eu, în situația în care un copil a avut niște părinți iresponsabili și l-au abandonat, să nu-l oblig eu să crească într-o familie de homosexuali. Nu știu dacă e bine ce gândesc eu, dar nu voi fi de acord niciodată cu asta, cât trăiesc eu pe pământul acesta. Pot să mă dea afară din PSD, să mă alunge din România, nu mă interesează. Lucrurile astea nu o să le susțin și am spus asta nu doar acum. La referendumul pentru familie mi-am luat tone de carne pentru că am declarat public, pe scenă, la Marșul Învierii, că susțin familia tradițională. Am primit telefoane de la oameni care simpatizează sau poate chiar sunt în zona asta că nu e bine pentru viitorul meu politic să fiu atât de radical. Nu, nu voi fi ipocrit niciodată. Asta cred, așa m-a crescut maică-mea, cu Moșul, cu mama Uță, cu mama Lenă. Niciodată nu voi fi de acord. Încă o dată spun: nu intru în casa lor, nu îi judec, e treaba lor, dar nu vreau ca o minoritate sexuală să îmi impună o majoritate și să învețe copiii la școală că nu mai este mama și tata, că e părinte 1 și părinte 2. Nu vreau!”, a spus Emil Radu Moldovan.
În acest context, întrebat dacă, la scrutinul din 8 decembrie, ar putea să îl voteze pe candidatul independent Călin Georgescu, Emil Radu Moldovan a răspuns: ”Nu știu, nu cred”.
De asemenea, întrebat dacă ia în calcul să își anuleze votul, Emil Radu Moldovan a răspuns: ”Nu e exclus!”.
Șeful PSD Bistrița-Năsăud a ținut să sublinieze că, în acest moment, partidul din care face parte nu a luat decizie la nivel național cu privire la susținerea unuia dintre cei candidați. O discuție pe această temă va avea loc pe 2 decembrie, după alegerile parlamentare.
”Nu avem nicio decizie în legătură cu candidatul pe care îl vom susține la alegerile prezidențiale. Luni, 2 decembrie, la ora 18:00, la nivel național va exista o discuție cu peste 5.000 – 6.000 de oameni, toți membri ai comitetelor politice județene și ai comitetului național, în care vom discuta despre susținerea sau nesusținerea unuia dintre cei doi candidați din turul doi și despre participarea la discuții pentru coaliție sau neparticiparea la astfel de discuții. Un lucru de care vă asigur (…) este acela că eu niciodată nu o să pot să îi cer unui primar, cum ar fi, de exemplu, Nicu Moldovan, Paul Știr, Vasile Borș, sau lui Daniel Suciu sau chiar mie, Radu Moldovan, să se dezică de valorile alături de care a trăit toată viața – Dumnezeu, biserică, familie, familia formată din mamă și din tată, nu cea formată din părinte 1 și părinte 2”, a mai spus Moldovan.
Sursa citată mai consideră că, indiferent care vor fi deciziile partidelor la nivel național cu privire la susținerea sau nu a vreunui candidat, oamenii vor vota tot cum vor considera de cuviință.
”Cine crede că dacă PSD va transmite că toată lumea va vota cu X, așa se va și întâmpla, se înșală amarnic. Fiecare va vota cum va vrea. Eu cred că un procent foarte mic de oameni urmează deciziile politice atunci când își alege președintele”, a mai adăugat Moldovan.
În plan județean, mai mulți primari PSD, printre care Vasile Borș de la Maieru și Paul Știr de la Căianu Mic, și-au arătat în mod public opțiunea pentru scrutinul din 8 decembrie.