Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează, miercuri, o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud, unde are programate întâlniri cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, cu directori de școli și cu reprezentanți ai autorităților locale.
Miercuri dimineața, ministrul a avut o întâlnire cu conducerea Primăriei Bistrița.
”Împreună cu doamna deputat Diana Morar, domnul Cristian Nicula (inspector școlar general) și doamna Doina Macarie (consilier municipal și inspector școlar), am trecut în revistă probleme actuale, dar și oportunități în procesul didactic și dezvoltarea infrastructurii școlare. Învățământul rămâne una dintre prioritățile administrației bistrițene, iar alături de factorii decizionali de la nivelul ministerului ne vom asigura că activitatea în școlile noastre se desfășoară într-un cadru adecvat, propice dezvoltării individuale a tinerilor. De altfel, municipalitatea derulează multe proiecte importante pentru școli, cum a fost E-învățare, prin care cadrele didactice și elevii de la 17 unități de învățământ din Bistrița beneficiază de cele mai noi echipamente IT. În plus, vor continua reabilitările structurale, toate unitățile școlare urmând a fi modernizate”, a explicat primarul Ioan Turc.
Totodată, ministrul Educației a ajuns și la Sângeorz-Băi, unde a purtat discuții cu primarul Cătălin Bota și a efectuat vizite la Școala Gimnazială Artemiu Publiu Alexi și la Grădinița de pe strada Carpaților, obiective recepționate anul trecut de administrația locală din Sângeorz-Băi.