Lorand Toth candidează pentru Camera Deputaților și a transmis astăzi un comunicat în care acuză „echipa faptelor” de incompetență. Președintele USR BN crede că România riscă să intre într-o criză economică fără precedent!
„Astăzi trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care administrațiile locale și naționale, conduse de PSD și PNL, continuă să repete același model de incompetență și indiferență.
Prima ninsoare a scos din nou la iveală lipsa de pregătire și implicare a administrației locale din Bistrița. Primarul Gabriel Lazany și „echipa faptelor” au demonstrat că promisiunile electorale și publicitatea intensă nu pot înlocui acțiunile concrete. Este o problemă care nu se oprește aici.
De peste 30 de ani, PSD și PNL alternează la conducere, dar rezultatele rămân aceleași: promisiuni deșarte înainte de alegeri și dezamăgire după.
Văd această situație în toată țara, iar efectele incompetenței vor deveni tot mai clare la nivel național. ” – a transmis Lorand Toth.
Lorand Toth: „După alegerile prezidențiale și parlamentare, riscăm să intrăm într-o criză economică fără precedent!”
„După alegerile prezidențiale și parlamentare, riscăm să intrăm într-o criză economică fără precedent. Cei care astăzi ne promit soluții miraculoase sunt aceiași oameni care, ajunși la putere, ridică din umeri și refuză să-și asume responsabilitatea.
Este timpul să spunem STOP acestui cerc vicios între PSD și PNL, care aduce doar stagnare, dezorganizare și nepăsare. România are nevoie de lideri responsabili, oameni care pun interesul public pe primul loc, nu de ridicători de mâini care își urmăresc doar confortul și privilegiile.
Schimbarea începe cu noi. Haideți să nu mai votăm oameni care uită de cetățeni după ce ajung la putere! România merită lideri corecți, competenți și transparenți, care să muncească pentru cetățeni și să livreze rezultate reale.
Este timpul pentru o altfel de politică, iar eu, împreună cu echipa USR, rămân dedicat acestei lupte pentru transparență, responsabilitate și acțiuni concrete.” – a transmis Lorand Toth, candidat USR la Camera Deputaților.” – a transmis Lorand Toth.
CMF: 11240015