Deputatul USR PLUS Lorant Sas a anunțat că au început dezbaterile pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021, despre care spune că este un buget al ”responsabilității, care trebuie să asigure dezvoltarea țării”.
”Am început, în cadrul comisiilor parlamentare, să dezbatem conținutul Legii bugetului de stat pentru anul 2021 și amendamentele depuse. Echipele de la guvern – de la fiecare minister – au lucrat zi și noapte, în ultima lună, tocmai pentru a pune cap la cap un buget pentru dezvoltare și reformă, folosind fiecare resursă care este la dispoziție. Specialiștii de la Guvern au informat permanent direcțiile principale pe care este construit bugetul. Au apărut în presă zeci de materiale cu privire la planurile pentru fiecare minister în parte iar, de o săptămână, bugetul este postat pe site-ul ministerului. PSD se plângea, până ieri, că de ce nu e gata bugetul, iar când e gata se plâng că e gata prea repede”, a precizat deputatul LorantSas printr-un mesaj postat pe pagina oficială de pe o rețea de socializare.
În opinia parlamentarului bistrițean, bugetul propus pentru anul 2021 este ”un buget al responsabilității”, motiv pentru care consideră că nu e momentul potrivit pentru ”populisme” sau altfel de ”finanțări cu dedicație”.
”Avem un buget care trebuie să asigure dezvoltare, care trebuie să folosească banii din PNRR în beneficiul românilor și nu al firmelor căpușă controlate de baronii PSD. Faptul că au anunțat deja cu emfază că vor depune MII de amendamente arată cât de serioasă este abordarea PSD-ului. Este politicianism pur, îmbrăcat în haina populismului. PSD-ul este disperat că este în opoziție și este foarte bine pentru România că este acolo”, a mai adăugat Sas.
Parlamentul a început joi dezbaterea proiectelor Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021. Guvernul a transmis marţi Legislativului cele două proiecte de lege.
Ședinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc luni, 1 martie, fiind programate dezbateri generale şi dezbateri pe anexe, iar marţi va fi dat votul final la proiectele Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.