Lucrările la pasajul pietonal subteran din Decebal sunt aproape gata, anunță primarul în funcție al municipiului Bistrița, Ioan Turc.
”A fost finalizată montarea pardoselii, placarea acceselor, s-a realizat iluminatul de siguranță și instalația electrică. În interiorul pasajului sunt puse corpurile de iluminat, s-au montat lifturile, fiind realizate și copertinele pe cele 4 accese.
La această dată se fac ultimele retușuri și curățenie. Scările rulante pe componenta de urcare fac obiectul altui contract de furnizare, al cărui termen este 30 octombrie 2024, ele urmând a fi montate cât de repede posibil.
Recepția acestui obiectiv și deschiderea circulației pietonale prin subteran sunt estimate pentru începutul lunii viitoare”, a precizat primarul Ioan Turc, care a vizitat vineri șantierul pasajului.
Realizarea unui pasaj pietonal subteran în zona Decebal este o investiție prevăzută în proiectul ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul strada Gării – Bulevardul Decebal – strada Andrei Mureșanu – strada Năsăudului”, proiect pe care Primăria Bistrița îl implementează cu ajutorul unei finanțări europene de peste 14 milioane euro.