Lucrările pe Axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului avansează; vechiul carosabil de pe tronsonul cuprins între străzile Gării și Zimbrului a fost decopertat

Lucrările executate în cadrul proiectului de reconfigurare a axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului avansează, potrivit primarului Ioan Turc. 

”Pe Bulevardul Decebal, pe tronsonul dintre străzile Gării și Zimbrului, a fost decopertat vechiul carosabil și se lucrează în prezent la noua fundație a drumului. După aplicarea un strat de balast stabilizat și cilindrare, urmează a fi turnat binder-ul, iar în continuare, se va interveni similar pe străzile Andrei Mureșanu și Năsăudului”, a transmis primarul Ioan Turc.

Edilul Bistriței a mai precizat: ”În ceea ce privește înlocuirea conductelor de apă de pe traseu, solicităm definitivarea procedurii prin masterplan-ul gestionat de Aquabis, ADI Apă-Canal și Consiliul Județean!

Municipalitatea mai precizează că, date fiind lucrările executate în cadrul acestui proiect, este necesară închiderea circulației rutiere pe anumite tronsoane de străzi care asigură accesul la traseul Gării – Bulevardul Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, după cum urmează:

– În data de 28.03.2023 în intervalul orar 09.00 – 14.00 se închide devierea spre dreapta din Bulevardul Republicii care asigură accesul spre str. Gării. Accesul se va realiza prin sensul giratoriu dintre Bulevardul Republicii și strada Gării;

– În data de 29.03.2023 în intervalul orar 09.00 – 14.00 se închide accesul din str. Petre Ispirescu spre strada Andrei Mureșanu la intersecția cu strada Lt. Călin;

– În data de 30.03.2023 în intervalul 09.00 – 14.00 se închide accesul din sens giratoriu Andrei Mureșanu și strada Ioan Slavici, pe porțiunea din zona clădirii Apollo spre calea ferată. Accesul se va realiza prin parcarea de la magazinul Lidl cu accese din strada Colibiței și strada Andrei Mureșanu.

Toți participanții la trafic sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la restricționarea circulației.

 

error: Content is protected !!