Pârtia de schi Cocoș din Complexul Wonderland – Unirea va fi deschisă, din nou, luni, 28 ianuarie. Iubitorii sporturilor de iarnă vor putea schia doar în nocturnă, între orele 18:00 – 21:00, la fel cum s-a întâmplat și săptămâna trecută, când pârtia a fost deschisă pentru două zile.
Administratorii paginii oficiale ”Pârtia de schi Cocoș” de pe o rețea de socializare au anunțat că luni,pârtia va funcționa:
Până în prezent, în sezonul rece 2018 – 2019, pârtia a funcționat o săptămână, în perioada 9 – 17 ianuarie, cu întrerupere de o zi, 14 ianuarie, când au fost făcute reviziile necesare pentru siguranța schiorilor. În data de 17 ianuarie, din cauza temperaturilor ridicate, pârtia a fost închisă și a fost redeschisă în zilele de 22 și 23 ianuarie, câte trei ore, între 18:00 și 21:00, când iubitorii sporturilor de iarnă au putut schia în nocturnă.
Taxa pentru o persoană care optează să schieze în nocturnă este de 30 de lei.