Primăria Bistrița vine cu o soluție inteligentă și oferă transport GRATIS pentru școlarii din clasele 0 – 4. Drumul până la școală se va realiza cu un autobus ELECTRIC, sub supravegherea unui polișist local sau membru SVSU.
„Luni, 20 mai, dăm startul proiectului pilot pentru transportul gratuit al elevilor din ciclul primar.
Prima zonă include un areal delimitat de străzile George Enescu, Tudor Jarda, Constantin Brăiloiu și Drumul Sigmirului.
Prin acest proiect-pilot, le oferim copiilor din clasele 0-IV bucuria experienței de a fi împreună pe drumul către și de la școală, îi sprjinim pe părinți și reducem valorile de trafic la orele de vârf.
Bucuria copiilor va fi cu atât mai mare cu cât transportul la Școala Gimnazială nr. 1 va fi făcut cu microbuze electrice noi, personalizate special pentru cei mici.” – susține Ioan Turc.
Un polițist local sau un voluntar SVSU în va însoți până la poarta școlii!
„Elevii vor fi însoțiți de un polițist local sau de către un voluntar SVSU, care îi va conduce până la intrarea în școală.
Vom extinde proiectul pentru cele mai importante zone din municipiu, inclusiv cartierele aparținătoare.” – a transmis primarul Ioan Turc.
(PNL BN CMF: 21240015)