Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud s-a reunit vineri într-o nouă ședință pentru a găsi soluții în vederea gestionării situației pandemice. La ședință au luat parte și managerii spitalelor publice din județ, precum și președintele Asociației profesionale a medicilor de familie Bistrița-Năsăud.
”În cadrul ședinței, condusă de prefectul Stelian Dolha în calitate de președinte al CJSU, a fost transmis medicilor de familie, prin intermediul președintelui Asociației profesionale a medicilor de familie, rugămintea de a intensifica monitorizarea pacienților cu risc înscriși la aceștia și păstrarea comunicării cu pacienții diagnosticați cu CoVid-19, pentru a avea în vedere posibile agravări care necesită internare, pas-cheie în tratarea bolii care poate cauza complicații grave sau chiar decese. Totodată, este punctată importanța de a insista cu recomandarea internării acelor pacienți bolnavi de CoVid-19 aflați în izolare și a căror stare de sănătate se agravează, dar refuză internarea din diverse motive. Este subliniată importanța consultării tuturor pacienților în general, iar în cazul pacienților cu CoVid-19 se insistă pe oferirea de informații clare și complete pentru a veni în sprijinul acestora în urmărirea evoluției bolii”, a informat Instituția Prefectului Bistrța-Năsăud.
De asemenea, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, a transmis președintelui Asociației profesionale a medicilor de familie o solicitare din partea Serviciului de Ambulanță Județean de a mobiliza medici de familie în recoltarea de probe pentru testarea noului coronavirus, în ideea introducerii unei noi linii de ambulanță în acest sens, soluție care ar degaja volumul de lucru și ar spori eficiența recoltărilor de probe.
Ulterior, dr. Anca Andrițoiu va transmite Asociației profesionale a medicilor de familie pentru diseminare ordonanţa de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, care vor rămâne la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie.
În viitor, se va apela la sistemul de videoconferință instalat în primăriile din județul nostru pentru a putea organiza, prin intermediul Instituției Prefectului, videoconferințe într-un mod eficient și condiții de siguranță cu medicii de familie din întreg județul, precum și cu asistenții comunitari și primarii sau viceprimarii, pentru a transmite informații utile, a oferi sprijin sau clarificări, după caz, cu privire la proceduri, reglementări noi sau alte aspecte care vizează combaterea pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2.
Rugămintea membrilor CJSU adresată tuturor medicilor de familie estea fost aceea de a-și păstra deschiderea spre o colaborare strânsă în această perioadă delicată în care numărul de cazuri de CoVid-19 este în creștere.
”Medicii de familie ocupă un rol important, fiind în prima linie în lupta pentru combaterea epidemiei, iar o bună colaborare va ajuta la o bună gestiune a pacienților internați pentru a evita supraaglomerarea spitalelor și a oferi la timp tratamentul medical de care pacienții cu o formă agravată de CoVid-19 au nevoie”, a mai arătat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.