Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, s-a arătat extrem de revoltat de faptul că autoritățile centrale nu au gândit o strategie pe termen lung pentru lupta împotriva COVID-19, afirmând că acest lucru face ca gestionarea pandemiei de coronavirus să fie tot mai dificilă. În plus, managerul critică faptul că accesul populației la sistemul de sănătate este restricționat din cauza reducerii numărului de locuri din secții și atrage atenția că acest lucru ar putea avea consecințe grave. Totodată, Gabriel Lazany s-a arătat îngrijorat și de faptul că, după patru luni de luptă, personalul medical este ”tot în linia întâi, dar este obosit”.
”Eu cred și sper ca autoritățile centrale să facă o strategie națională. Cred că e cazul să avem o strategie! Până în momentul de față, eu, ca manager al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, nu văd în ce direcție ne îndreptăm. Care estre strategia? Au trecut patru luni de epidemie. Am început în neștire, nu am știut cu ce ne luptăm, dar acum știm, știm cum să ne organizăm. Trebuie luate aceste experiențe și făcută o strategie la nivel național. Dacă vom continua așa, să rămânem blocați în scenariile din prima lună de epidemie și să tot amânăm pacienții cronici, (…) o să ne trezim anul viitor cu cazuri atât de grave, care nu au legătură cu COVID-ul, și o să avem o rată a deceselor foarte mare, asta pentru că nu ne putem îngriji de ei. Nu se poate așa ceva, este dreptul lor la servicii de sănătate. Având în vedere situația actuală, unii dintre pacienți nu au curaj să vină la spital, pe când pe alții suntem obligați să îi refuzăm datorită numărului redus de locuri din spital pe anumite secții”, a explicat Gabriel Lazany într-un interviu acordat PRO BN TV.
Managerul SJU Bistița a completat că sunt secții care și-au redus extrem de mult activitatea și numărul de locuri în contextul pandemiei, oferind drept exemplu secțiile chirurgicale. ”A trebuit să le grupăm ca să alocăm locuri pacienților COVID-19”, a adăugat managerul SJU Bistrița.
Din acest motiv, Gabriel Lazany este de părere că, după patru luni pandemie, autoritățile centrale sunt obligate să gândească o strategie națională de acțiune pe termen lung, mai ales că și personalul medical este epuizat.
”Mă tem mai mult de epuizarea personalului medical decât de coronavirus. După patru luni, personalul e tot în linia întâi, dar e obosit (…) Mă tem că prin faptul că ei nu își fac munca și nu mai operează și nu mai fac procedurile pe care le făceau, să nu ajungă să își iasă din mână”, consideră Gabriel Lazany, care completează că, în ciuda acestor aspecte, nu se teme de faptul că medicii ar vrea să plece de la SJU Bistrița.
Sursa citată adaugă că, în opinia sa, o soluție ar fi stabilirea unor spitale la nivel de regiuni în care să fie tratați pacienții cu COVID-19.
”Soluția pe care o văd eu ar fi să regândim strategia la nivel național. Să regândim cele 10 – 20 – 30 de spitale care să intre în lupta cu COVID-ul, le dotăm, le facem standarde de terapie intensivă la nivelul necesarului și intrăm cu alea în luptă, eliberând astfel restul spitalelor ca să se poată ocupa de ceilalți pacienți, care, conform Constituției României, au dreptul la sănătate. În momentul de față, dreptul lor la sănătate este restricționat. Degeaba se spune că pot veni, că nu e așa. Nu pot veni în condiții normale și nici noi nu putem lucra în condiții normale. E total irațional din punctul meu de vedere”, a mai spus Lazany.
Managerul SJU Bistrița a vorbit și despre situația concretă din unitatea medicală pe care o conduce. ”Dacă până acum noi aveam undeva o medie de 2.400 – 2.500 de pacienți pe lună, acum suntem undeva la 1.500- 1.600 de pacienți pe lună. Acest lucru înseamnă că 900 – 1.000 de pacienți nu beneficiază de serviciile medicale. Asta doar în județul nostru. La nivel național ajungem la niște cifre colosale și toți oamenii aceia suferă”, a mai adăugat sursa citată.
În ceea ce privește soluția pentru județul Bistrița-Năsăud, Gabriel Lazany spune că aceasta ar fi ca spitalul din Năsăud să fie dotat corespunzător și aici să fie tratați pacienții cu COVID-19, eliberându-se astfel unitatea medicală din Bistrița, care este pregătită să ofere o gamă complexă de servicii medicale pentru pacienții cu diverse afecțiuni. ”În scenariul actual, atât spitalul din Bistrița, cât și cel din Năsăud sunt blocate. Trebuie să se găsească soluții”, a mai adăugat Lazany.
Interviul integral acordat PRO BN TV poate fi urmărit mai jos: